Dumnezeu, unu sau trei?

Am tot ignorat sa inteleg ideea de trinitate pana acum pentru ca mi se parea ceva prea greu de inteles sau explicat dar am ajuns in punctul in care a trebuit sa imi fac o idee pentru a sti cum ma pot raporta la Tatal, Fiul si la Duhul Sfant. Daca nu ai o intelegere corecta a Celor 3 nu ai cum sa te raportezi corect la Ei.
Am sa incerc sa spun cum vad lucrurile desi cred ca va fi greu de inteles pentru unii. O sa intelegeti pe parcurs de ce zic asta.

Ca sa putem sa intelegem cum este Dumnezeu format din 3 (nu am spus 3 persoane) trebuie sa facem o analogie cu noi oamenii. Analogia este facuta doar pentru intelegere. Nu inseamna ca si Dumnezeu e exact la fel.
Eu sunt un om si sa spunem ca ma cheama X Y Z. Sunt un om si am cateva nume (de obicei 2 sau 3). Cineva ma poate striga pe numele X sau pe numele Y sau pe numele Z si voi raspunde la toate aceste nume pentru ca sunt ale mele.
Eu, X, sunt un om format din 3 parti: trup, suflet si duh. In mod normal cei din jurul meu ma percep dupa trup si intr-o oarecare masura la nivelul sufletului (sentimente, emotii, concepte, constiinta, vointa). La nivel spiritual ma pot percepe doar cei spirituali, cei cu daruri spirituale.

Cele 3 parti ale mele sunt distincte si totusi sunt un intreg, adica eu, X.
Cele 3 parti ale mele pot functiona in acelasi timp fiecare in alt fel. Am sa dau un exemplu care insa nu poate fi inteles pe deplin decat de un numar restrans de oameni: conduc masina si in timpul asta ma rog in limbi si ma gandesc la ceva (la niste versete citite sau la ce am de facut in ziua respectiva). In acelasi moment de timp se manifesta toate cele 3 parti ale mele, distinct:
- trupul conduce masina: invarte volanul, schimba viteze, apasa pe pedale si e atent la drum
- sufletul gandeste: ma gandesc la versetele citite sau la ce am de facut azi
- spiritul se roaga in limbi
Sunt 3 parti ale mele care fiecare face altceva si totusi eu, X, sunt omul care conduce, se gandeste si vorbeste in limbi. Cine conduce? Eu, X. Cine se gandeste la ceva? Eu, X. Cine se roaga in limbi, la nivel spiritual? Eu, X. Toate aceste lucruri le fac eu, X si pot decide cand sa nu mai fac ceva.
Cele 3 parti sunt atat de legate una de alta incat ceva ce afecteaza o parte a mea, ma afecteaza pe mine si afecteaza si celelalte 2 parti.
Cele 3 parti ale mele sunt intr-o legatura stransa una cu alta.
O actiune intreprinsa de o parte a mea afecteaza intregul, adica pe mine si nu poate o parte a mea sa faca ceva fara stiinta celorlalte parti.

Reprezentarea mea ca om este o reprezentare extrem de departata de realitatea lui Dumnezeu dar ma ajuta sa inteleg un principiu.

In acelasi fel este si Dumnezeu. Este format din 3 parti care pot lucra individual si cu toate astea sunt una: Tatal, Fiul si Duhul.
Duhul Sfant este Duhul lui Dumnezeu (2 Corinteni 3:3, Matei 10:20) si Duhul lui Isus (1 Petru 1:11, Galateni 4:6).
Isus este Cuvantul, Dumnezeu intrupat (Ioan 1). Prin intrupare, Isus a luat o parte omeneasca astfel fiind Fiul lui Dumnezeu si Fiul Omului in acelasi timp, prin asta intelegand ca este si Dumnezeu si om in acelasi timp.

P.S.
“O singura Dumnezeire si un singur Dumnezeu in trei ipostasuri”, declara SF. ATANASIE.
Aceasta mi se pare cea mai buna descriere.

 

Calauzirea Duhului Sfant

De ce crestinii dupa ce au fost salvati prin credinta se intorc la Lege si nu vor sa traiasca mai departe prin credinta asa cum ar trebui?

Romani 1
16. Caci mie nu mi-e rusine de Evanghelia lui Hristos; fiindca ea este puterea lui Dumnezeu pentru mantuirea fiecaruia care crede: intai a iudeului, apoi a grecului;
17. deoarece in ea este descoperita o neprihanire pe care o da Dumnezeu, prin credinta si care duce la credinta, dupa cum este scris: “Cel neprihanit va trai prin credinta.”

Apostolul Pavel spune clar ca Evanghelia lui Hristos ne descopera neprihanirea pe care o da Dumnezeu prin credinta. Mai mult de atat, aceasta credinta duce la credinta. Cel ce devine neprihanit prin credinta va trai si mai departe prin credinta. Nu va trai mai departe incercand sa respecte Legea ci va trai prin credinta. Ce inseamna aceasta?

Ce inseamna sa traiesti prin credinta? Inseamna sa crezi ceea ce iti spune Dumnezeu ca fiind adevarat si sa traiesti pe baza a ceea ce-ti spune El. Nu traim pe baza filosofiei acestei lumi, nu traim bazandune pe ceea ce spune stiinta, nu traim pe baza a ceea ce spune vecinul, televizorul, lumea, doctorul, cartile de toate felurile, traditia, circumstantele. Traim doar pe baza a ceea ce spune Domnul. Stiu ca pentru unii este greu dar asta inseamna a trai prin credinta.

Cum stim ce spune Dumnezeu? Stim ca in Biblie este cuvantul lui Dumnezeu si pe langa aceasta mai avem si calauzirea Duhului Sfant in fiecare moment al vietii noastre.

Ioan 16
13. Cand va veni Mangaietorul, Duhul adevarului, are sa va calauzeasca in tot adevarul; caci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit si va va descoperi lucrurile viitoare.

Duhul Sfant ne calauzeste in tot adevarul. Aceasta calauzire multi nu o inteleg. Ei nu pot sa piceapa ca aceasta calauzire se petrece in fiecare zi si in orice aspect al vietii noastre. Multi cred ca circumstantele le arata voia Domnului. Acest lucru NU este adevarat.

Duhul Sfant ne vorbeste in fiecare zi si ne calauzeste. Trebuie doar sa invatam sa Il auzim.
La inceput poate parea dificil dar prin exercitiu ne vom deprinde in auzirea vocii Lui.
Acest exercitiu este foarte important pentru ca Duhul Sfant ne ajuta atat in intelegerea corecta a Bibliei cat si in viata de fiecare zi. El ne ajuta in a lua deciziile bune, ne ajuta sa ne ferim de rele si nenorociri.

Duhul Sfant ne vorbeste prin ceea ce noua ni se par a fi ganduri. Gandurile pot fi atat ganduri ale noastre, pot fi ganduri ale diavolului sau poate fi calauzirea Duhului.
Calauzirea Duhului se poate deosebi de celelalte ganduri prin aceea ca este blanda, nu iti creeaza disconfort, nu te acuza ci incearca sa te indrepte. Domnul Isus nu a venit sa condamne lumea ci sa o salveze. Acelasi lucru il face si Duhul Sfant.
Duhul Sfant iti va aduce in minte, atunci cand iti spune ceva, versete din Biblie. El iti aduce cuvantul Domnului in gand pentru ca El nu contrazice niciodata Biblia.
Pentru inceput, este bine sa verifici orice gand pentru a vedea daca se conformeaza cuvantului Domnului. Niciodata nu accepta un gand care nu are suport biblic.

Duhul Sfant este cel care te ajuta atunci cand citesti Biblia (cand stai si meditezi la ce citesti, nu atunci cand o citesti repede ca sa-ti faci norma pentru ziua respectiva) pentru a intelege ceea ce citesti. Daca stai si Il asculti El iti va aduce in minte si alte versete care au legatura cu ceea ce citesti si care iti vor clarifica intrebarile.
Au existat momente cand am citit acelasi versete zile sau saptamani la rand fara sa pot sa trec peste ele pentru ca Duhul imi spunea ca trebuie sa mai meditez la ele, mai am de descoperit ceva in acel loc sau trebuie sa le citesc pana imi intra cu adevarat in inima pentru ca acele versete sunt extrem de importante.

Dupa ce inveti sa deosebesti vocea Duhului, o poti recunoaste imediat si te poti baza pe ea si in situatii in care Duhul te avertizeaza de ceva ce urmeaza sa se intample si nu iti poate aduce versete. De exemplu, mergi cu masina si inaintea unei curbe, te avertizeaza sa te asezi cat mai pe dreapta pentru ca din sens opus te vei intalni chiar in curba cu un camion ce merge cu viteza si a trecut banda inspre tine. Acest exemplu nu este o fabulatie. Duhul chiar m-a calauzit in astfel de situatii in care nu stiam ce urmeaza dar ascultand de El am evitat nenorociri ce s-ar fi soldat probabil cu moartea.

Apostolul Pavel spunea ca litera omoara dar Duhul aduce pace si viata.
In Noul Legamant noi nu mai traim dupa Lege ci dupa calauzirea Duhului. Legea nu este rea, ci este dreapta si perfecta. Gresit este modul in care oamenii interpreteaza litera Legii. Prin interpretarea literei Legii s-a ajuns la situatia in care fariseii aduceau zeciuiala pana si din marar dar in interior erau plini de putreziciune.

Matei 23
23. Vai de voi, carturari si farisei fatarnici! Pentru ca voi dati zeciuiala din izma, din marar si din chimen si lasati nefacute cele mai insemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila si credinciosia; pe acestea trebuia sa le faceti, si pe acelea sa nu le lasati nefacute.
24. Povatuitori orbi, care strecurati tantarul si inghititi camila!
25. Vai de voi, carturari si farisei fatarnici! Pentru ca voi curatati partea de afara a paharului si a blidului, dar inauntru sunt pline de rapire si de necumpatare.
26. Fariseu orb! Curata intai partea dinauntru a paharului si a blidului, pentru ca si partea de afara sa fie curata.
27. Vai de voi, carturari si farisei fatarnici! Pentru ca voi sunteti ca mormintele varuite, care pe din afara se arata frumoase, iar pe dinauntru sunt pline de oasele mortilor si de orice fel de necuratenie.
28. Tot asa si voi, pe din afara va aratati neprihaniti oamenilor, dar pe dinauntru sunteti plini de fatarnicie si de faradelege.

Nu trebuie sa-ti fie frica in a incepe sa discerni vocea Duhului Sfant. Chiar daca mai gresesti Domnul nu se va supara pe tine. Prin credinta in ceea ce a spus Domnul Isus poti sa incepi sa umbli in ascultarea de vocea Duhului Sfant care te va calauzi in tot adevarul. Cred ca Domnul isi gaseste placere in tine cand te vede ca prin credinta actionezi iar daca te impiedici si cazi te va ridica si te va incuraja. Asa cum oamenii nu se supara pe un bebelus care incepe sa faca primii pasi si cade asa nici Tatal nostru nu se supara pe noi cand ne impiedicam si cadem daca facem pasi pe calea Lui in credinta.

 

Iosif Ton – Clarificari

Iosif Țon
Clarificări

În urma anunțului meu că m-am asociat cu Mișcarea Străjerilor și a anunțului că sunt ”baptist carismatic”, s-a pornit o furtună de interpretări și de comentarii pe care nu intenționez să le comentez; în special nu doresc să calific eu ”spiritul” dezbaterii și nici limbajul folosit de unii dintre pastorii și teologii baptiști. Semnalez doar faptul că nebaptiștii se întreabă stupefiați: Ce au baptiștii de se sfâșie între ei în felul acesta?
În loc să mă angajez în a da replici, sau în a răspunde celor care s-au grăbit să mă desființeze într-un fel sau altul, voi căuta să-mi clarific poziția de baptist carismatic, în special pentru cei care mă iubesc și care de-a lungul anilor s-au hrănit cu predicile și cu cărțile mele și cărora li s-a creat în mod intenționat impresia că i-am trădat printr-o schimbare radicală de direcție.
Cuvântul ”carismatic” vine de la cuvântul grecesc harismata, folosit de apostolul Pavel în introducerea la discuția lui extinsă despre darurile Duhului Sfânt din 1 Corinteni 12-14:
”În ce privește darurile spirituale (harismata), nu voiesc, fraților, să fiți în necunoștință.” Ceea ce în traducerea română este redat prin două cuvinte, ”darurile spirituale”, sau ”darurile duhovnicești”, în originalul grec este un singur cuvânt: harismata. Pentru a-i ușura cititorului urmărirea argumentării mele, voi cita aici afirmațiile esențiale ale lui Pavel despre aceste ”daruri”, sau ”harisme”, sau ”carisme.”
”Și fiecăruia i se dă arătarea (manifestarea) Duhului spre folosul altora. De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înțelepciune; altuia, să vorbească despre cunoaștere, datorită aceluiași Duh: altuia, credința, prin același Duh; altuia, darul vindecărilor, prin același Duh; altuia, puterea să facă minuni, altuia proorocia; altuia deosebirea duhurilor, altuia felurite limbi; și altuia tălmăcirea limbilor. Dar toate aceste lucruri le face unul și același Duh; care dă fiecăruia în parte, cum voiește.” (1 Corinteni 12:7-11) Apoi, Pavel face câteva explicații:
”Și Dumnezeu a rânduit în Biserică întâi apostoli; al doilea, prooroci; al treilea învățători; apoi pe cei ce au darul minunilor; apoi pe cei ce au darul vindecărilor, ajutorărilor, cârmuirilor și al vorbirii în felurite limbi.
”Oare toți sunt apostoli? Toți sunt prooroci? Toți sunt învățători? Toți sunt făcători de minuni? Toți au darul vindecărilor? Toți vorbesc în alte limbi? Toți tălmăcesc?” (12: 28-30).
După ce, în continuare, Pavel ne arată că este o cale mai bună decât calea darurilor, adică dragostea (cap.13), în capitolul 14, apostolul discută pe larg două dintre aceste daruri: proorocia și vorbirea în limbi. Iată cum începe el această discuție:
”Urmăriți dragostea. Umblați și după darurile duhovnicești (harismata), dar mai ales să proorociți. Într-adevăr, cine vorbește în altă limbă nu vorbește oamenilor, ci lui Dumnezeu; căci nimeni nu-l înțelege și cu duhul el spune taine. Cine proorocește, dimpotrivă, vorbește oamenilor spre zidire, sfătuire și mângăiere. Cine vorbește în altă limbă se zidește pe sine însuși; dar cine proorocește zidește sufletește Biserica. Aș dori ca toți să vorbiți în limbi, dar mai ales să proorociți” (14:1-5).
După o serie lungă de explicații și reglementări de aplicare a acestor daruri în Biserică, Pavel concluzionează:
”Astfel, deci, fraților, râvniți (aspirați) după proorocire, fără să împiedicați vorbirea în limbi. Dar toate să se facă în chip cuviincios și cu rânduială” (14:39-40).
Problema din epoca modernă este creată de cei care au decis că o bună parte dintre darurile listate de Pavel au încetat să mai fie date îndată după terminarea scrierii Noului Testament.
Trebuie să spunem răspicat că nu există nici o indicație în textul Noului Testament că Duhul Sfânt nu mai dă aceste daruri de atunci încoace. Dimpotrivă, vom vedea care sunt argumentele din textul Noului Testament că aceste daruri nu s-a intenționat să fie date numai primei generații de creștini, apoi ele să înceteze, ci dimpotrivă.
Apostolul Pavel nu dă să se înțeleagă în nici un fel că aceste daruri vor înceta în cursul istoriei creștinismului. Singura lui preocupare este să reglementeze forma lor de manifestare!
Acum, după ce în secolul al 20-lea au apărut o enormă mulțime de creștini care cred că Duhul Sfânt dă și astăzi toate aceste daruri și care au căpătat numele de ”carismatici”, problema rămâne exact cea pe care a observat-o apostolul Pavel: nevoia de definire a formei de manifestare a acestor daruri. Să clarificăm deci: toți carismaticii cred că Duhul Sfânt împarte și astăzi toate darurile listate de Apostolul Pavel în 1 Corinteni 12. Ei se împart în diferite grupări, biserici și chiar culte, prin forma de manifestare a acestor daruri.
Trebuie să mai semnalăm un fenomen cu totul remarcabil. Cei ce acceptă să vină în mișcarea carismatică, adică să nu mai pună bariere Duhului Sfânt, să nu-L mai limiteze spunându-I ei ce daruri să dea și ce să nu dea, trăiesc o mare descătușare, o mare eliberare și o mare bucurie care se manifestă prin exuberanță, prin ridicarea mâinilor în adorare, și prin alte manifestări care pe cei înțepeniți în răceala clasică îi deranjează. Cei ”treziți” la realitatea puterii transformatoare a Duhului Sfânt și la realitatea acțiunilor Lui dumnezeiești, manifestate prin harismata, prin darurile spirituale miraculoase, ascultă ce zic psalmiștii:
”Strigați de bucurie către Domnul, toți locuitorii pământului. Slujiți Domnului cu bucurie; veniți cu veselie înaintea Lui… Intrați cu laude pe porțile Lui! Intrați cu cântări în curțile Lui!” (Psalmul 100:1-2,4).
”Lăudați pe Domnul! Cântați Domnului o cântare nouă, cântați laudele Lui în adunarea credincioșilor Lui! Să se bucure Israel de Cel ce l-a făcut, să se veselească fiii Sionului de Împăratul lor! Să laude Numele Lui cu jocuri (dansuri), să-L laude cu toba și cu harfa! (Psalmul 149: 1-3)
”Lăudați pe Domnul! Lăudați pe Domnul în Locașul Lui cel sfânt… Lăudați-L cu sunet de trâmbiță; lăudați-L cu alăuta și harfa! Lăudați-L cu timpane și cu jocuri (dansuri); lăudați-L cântând cu instrumente cu coarde și cu cavalul. Lăudați-L cu chivale zângănitoare. Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudați pe Domnul!” (Psalmul 150: 1-6).
Evreii, într-adevăr, și astăzi dansează un fel de horă în sinagogile lor, cu niște cântări exuberante și cu o bucurie debordantă. Unii din mișcarea carismatică au împrumutat de la evrei acest fel de manifestare, pe când unii de la noi au repulsie față de astfel de manifestări de bucurie și preferă să stea înțepeniți în băncile lor și să cânte cântări adormitoare și de foarte multe ori triste.
Acesta este unul dintre multele exemple care ar putea fi date cu privire la forma de manifestare în casa Domnului și în orice adunări ale copiilor lui Dumnezeu. Adăugați la aceasta felul de muzică folosit de unii și de alții. Și altele.
Voi căuta acum să mergem mai în adâncime. Pentru aceasta, ne vom îndrepta acum atenția spre învățăturile Domnului nostru Isus Cristos.
Prin toată învățătura Lui, Domnul Isus ne înfățișează situația din lume ca pe două împărății în conflict. Pe Diavolul, El îl numește ”stăpânitorul lumii acesteia” și pe Sine se înfățișează ca pe cel ce năvălește în casa celui tare ca să-i jefuiască bunurile, adică să-i zmulgă pe oameni de sub stăpânirea lui. Domnul Isus își definește propria moarte ca acțiunea prin care face ”răscumpărare pentru mulți.” Răscumpărarea era acțiunea de cumpărare pentru eliberare a unui sclav. Dar acțiunea Domnului Isus pentru eliberarea oamenilor din sclavia Diavolului nu se limitează nicidecum la cruce, ci începe prin predicarea Împărăției lui Dumnezeu, prin vindecări și prin scoateri de demoni.
Astfel, predicarea Împărăției lui Dumnezeu este sămânța care cade într-o inimă bună, care o înțelege și care o cultivă cu răbdare până aduce rod, care este asemănarea cu Dumnezeu și cu Fiul Său și, deasemenea, multiplicarea (treizeci, șaizeci, o sută). Dar scoaterea demonilor face parte din aceeași luptă dintre cele două împărății. ”Dacă eu scot demonii cu Duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăția lui Dumnezeu a venit peste voi” (Matei 12:28). Deasemenea, bolile pot fi cauzate de stăpânire demonică: femeia gârbovă de spate ”era stăpânită de optsprezece ani de un duh de neputință” și Domnul Isus explică că pe femeia aceasta ”Satan o ținea legată de optsprezece ani” și că ea ”trebuia dezlegată de legătura aceasta” (Luca 13: 10-16). Domnul Isus arată legătura dintre boala fizică și dominația păcatului atunci când I se aduce un paralitic pe targă și El începe vindecarea lui prin declarația. ”Îndrăznește, fiule! Păcatele tale sunt iertate.” (Mat. 9:2)
Prin urmare, în lupta Lui împotriva împărăției lui Satan, Domnul Isus face trei lucruri: predică Împărăția lui Dumnezeu (le explică oamenilor ce înseamnă să ieși de sub puterea lui Satan, să intri sub stăpânirea lui Dumnezeu și cum să trăiești ca să rămâi sub această stăpânire), scoate din oameni demonii și le vindecă bolile. Dar acum urmează un fapt de o importanță crucială: Domnul Isus dă exact aceste trei însăcinări și celor 12 apostoli când îi trimite în misiune: ”Pe drum, predicați și ziceți: “Împărăția cerurilor este aproape!” Vindecați pe bolnavi, înviați pe morți, curățați pe leproși, scoateți afară demonii. Fără plată ați primit, fără plată să dați” (Matei 10: 6-7), dar mai înainte ni se spune că ”le-a dat putere să scoată afară duhurile necurate și să vindece orice fel de boală și orice fel de neputință” (v.1) Aceeași poruncă le-o dă și celor 70 de ucenici când îi trimite și pe ei în misiune: ”În orice cetate veți intra și unde vă vor primi, să mâncați ce vi se va pune înainte; să vindecați pe bolnavii care vor fi acolo și să le ziceți: ”Împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat de voi.” (Luca 10: 9-10). Aceștia din urmă s-au întors cu mare bucurie zicând: ”Doamne, chiar și demonii ne sunt supuși în Numele Tău”. După ce Domnul le atrage atenția că motivul pentru cea mai mare bucurie este faptul că numele lor este scris în ceruri, Domnul Isus le explică ce a făcut El cu ei: ”Iată că v-am dat putere ca să călcați peste șerpi și peste scorpioni și peste toată puterea vrăjmașului; și nimeni nu vă va putea vătăma”. Dar mai presus de toate, Domnul Isus le spune că acțiunea lor a fost o biruință cosmică împotriva lui Satan: ”L-am văzut pe Satan căzând ca un fulger din cer!” (Luca 10:17-24).
Prin urmare, Domnul Isus ne înfățișează două împărății în conflict, ni se înfățișează pe Sine ca Cel care a pornit războiul împotriva împărăției lui Satan și pentru aducerea oamenilor în Împărăția lui Dumnezeu, prin predicarea Împărăției Lui, prin vindecări și prin scoateri de demoni, dar vedem apoi că El îi trimite pe toți ucenicii care au făcut școala Lui să se angajeze în aceeași luptă, cu aceleași obiective și cu aceeași putere.
Întrebarea crucială pentru noi astăzi este aceasta: Misiunea aceasta dată ucenicilor și autoritatea și puterea date lor s-au limitat la ucenicii din prima generație? Oare ele nu s-au dat și generațiilor de creștini de după apostoli?
Eu cred că S-au dat tuturor ucenicilor lui Isus din toate generațiile care urmau să vină, până la sfârșitul istoriei. Un prim indiciu în acest sens este rugăciunea Domnului Isus la încheierea propriei Sale misiuni:
”Dar acum, Eu vin la Tine; și spun aceste lucruri pe când sunt încă în lume pentru ca ei să aibă bucuria Mea deplină. Le-am dat Cuvântul Tău; și lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume. Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzești de cel rău. Ei nu sunt din lume, așa cum nici Eu nu sunt din lume. Sfințește-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul. Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, așa i-am trimis și Eu pe ei în lume… Și Mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei ce vor crede în Mine prin Cuvântul lor” (Ioan 17: 13-20).
Să adăugăm la acestea ceea ce le spune Domnul Isus ucenicilor în seara când li s-a arătat prima dată după înviere:
”Isus le-a zis din nou: ”Pace vouă! Cum M-a trimis pe mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi!” După aceste cuvinte, a suflat peste ei și le-a zis: ”Luați Duh Sfânt! Celor ce le veți ierta păcatele, vor fi iertate; și celor ce le veți ținea, vor fi ținute” (Ioan 20: 21-23).
Paralela între modul în care L-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume și modul în care îi trimite Fiul lui Dumnezeu pe ucenicii Săi în lume, cu câteva zile înainte de plecarea Lui la cer, este clară: El îi trimite cu aceleași însărcinări și cu aceeași autoritate și putere care le vine din Duhul Sfânt, exact așa cum și Lui și ucenicilor le vine din Duhul Sfânt! Este evident că această însărcinare dată ucenicilor ne este dată și nouă.
A spune că nu este așa, deoarece, imediat după ce apostolii au terminat de scris Noul Testament, Duhul Sfânt a decis să nu mai dea darurile sau puterile miraculoase credincioșilor, ar însemna că Domnul Isus a început o luptă între Împărăția lui Dumnezeu și împărăția lui Satan, i-a angajat și pe ucenicii Săi în ea, dar apoi a zis:
”Ne oprimn aici. Este prea primejdios să vă dau aceste însărcinări și aceste puteri, deoarece unii abuzează de ele. Mai bine oprim războiul! Mai bine concentrați-vă numai pe rostul morții Mele ca fiind doar ca să vă aduc în cer. Propovăduiți numai credința în moartea Mea ca fiind cheia pentru a veni în cer și nu vă mai implicați în lupta cu demonii, în vindecarea bolnavilor și în alte manifestări ale puterii Duhului Sfânt!”
Studiați cu atenție tot ce am scris mai sus și alte afirmații ale Domnului Isus pe această temă, și veți vedea că ceea ce am scris eu în paragraful de mai sus – ca pe o imaginație – este o foarte bună reprezentare a poziției cesaționiștilor.
Dar, să-i lăsăm pe ei în pace (dacă o au) și să ne uităm la implicațiile faptului că Domnul Isus ne trimite în războiul contra lui Satan și a îngerilor lui.El ne trimite cu aceleași trei obiective pe care le-a avut El Însuși: Să predicăm despre Împărăția lui Dumnezeu, să alungăm demonii și să-i vindecăm pe oameni.
Toată învățătura Domnului Isus a fost despre un singur subiect: Împărăția lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, toată învățătura Domnului Isus și toate poruncile Lui trebuie să fie în centrul atenției noastre: să le trăim noi înșine și să-i învățăm și pe alții să le trăiască. Să ținem cont de ce ne-a spus El, că numai cei ce au învățăturile Lui și trăiesc după ele vor moșteni Împărăția cerurilor și numai în aceia vin să locuiască și Duhul Sfânt, și Domnul Isus și Dumnezeu Tatăl (Ioan 14: 15-24 și 15:1-14).
Să ținem deasemenea cont de faptul că poți profeții în Numele lui, poți scoate demoni în Numele lui și poți face alte minuni în Numele lui (vindecări, etc.), dar dacă n-ai trăit după învățătura Lui, adică ai trăit în păcate, în corupție, El îți va spune : ”Niciodată nu v-am cunoscut” (Mat. 7: 21-26).
Dincolo de aceste precizări cu caracter de fundație, trebuie să credem că El ne trimite în lume ca soldați în armata Lui împotriva Diavolului și a demonilor lui și ne înzestrează cu darurile miraculoase ale Duhului Sfânt care ne sunt absolut necesare în această luptă.
Dincolo de acestea urmează întrebarea crucială de astăzi: Ce forme va lua această luptă? În ce fel vom exercita aceste daruri, sau puteri miraculoase? De aici, de la aceste întrebări, urmează uluitoarea varietate pe care o vedem în mișcarea de trezire.
Vom încerca să răspundem la aceste întrebări într-un alt material pe această temă. Dar subliniem că acestea sunt probleme de forma de manifestare, de care am vorbit mai la început.
Să redefinim situația. A fi carismatic înseamnă a crede că Domnul Isus n-a abandonat războiul împotriva împărăției lui Satan după o primă generație și Duhul Sfânt n-a încetat să-i echipeze pe credincioși cu darurile miraculoase necesare pentru această luptă. În războiul acesta sunt și aberații și exagerări și greșeli de învățătură. Dar acestea nu pot fi atribuite tuturor carismaticilor. Unii fac tocmai lucrul acesta. De îndată ce te declari carismatic, caută în internet și îți atribuie toate aberațiile altor carismatici și toate greșelile lor de doctrină, de învățătură, de mod de viață. Lucrul acesta este o nedreptate și ”nu știți că cei nedrepți nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu? Nu vă înșelați în privința aceasta!” (1 Corinteni 6:9).

Acest articol a fost realizat de Pastor Dr. Iosif Ton

Sursa articolului aici.

 

Ioan 16

Ioan 16
7. Totus, va spun adevarul: Va este de folos sa Ma duc; caci, daca nu Ma duc Eu, Mangaietorul nu va veni la voi; dar daca Ma duc, vi-l voi trimete.
8. Si cand va veni El, va dovedi lumea vinovata in ce priveste pacatul, neprihanirea si judecata.
9. In ce priveste pacatul: fiindca ei nu cred in Mine;
10. in ce priveste neprihanirea: fiindca Ma duc la Tatal, si nu Ma veti mai vedea;
11. in ce priveste judecata: fiindca stapanitorul lumii acesteia este judecat.

Isus spune clar ca daca nu se duce El la Tatal, Duhul Sfant nu va fi trimis. Duhul Sfant va realiza niste lucruri cand va veni si e vorba despre acele lucruri descrise in versetele 8-11.
Aceste versete sunt interpretate de multi in sensul ca Duhul Sfant este cel care ii convinge pe oameni d epacat si ii aduce la pocainta.
Daca acele versete ar vorbi despre convingerea oamenilor de pacat si de aducerea lor la pocainta atunci putem deduce ca aceste lucruri nu s-au intamplat pana la trimiterea Lui, adica pana la Cincizecime. Ori stim ca acest lucru nu este adevarat pentru ca oamenii se pocaiau si inainte de acest eveniment. A se vedea oamenii din VT, cei care se pocaiau si erau botezati de Ioan Botezatorul, cei care se pocaiau ca urmare a propovaduirii ucenicilor cand acestia erau trimisi de Isus si nu in ultimul rand cei care se pocaiau la propovaduirea Domnului Isus.

Dupa inaltarea Domnului Isus Duhul Sfant coboara peste cei ce cred in El. Aceasta era fagaduinta Tatalui si se vorbeste despre ea in FA 1 si 2.
Isus, cat a fost pe pamant, a incercat sa ascunda de restul lumii lucrarea pe care o avea de facut. Le dezvaluia doar ucenicilor cine este si ce are de facut. Nu stiu de ce. Poate pentru ca asa trebuia ca sa nu fie impiedicata lucrarea Lui sau sa nu fie grabita fiind nevoie d eun anumit timp pentru pregatirea ucenicilor.

In acest context inteleg versetele din Ioan 16 ca aratand faptul ca dupa ce vine Duhul Sfant va vedea toata lumea ca Isus a spus Adevarul si vor intelege toti cine este El. Asta pare sa inseamne acel verset care spune ca va dovedi lumea de pacat. Datorita lucrarii Duhului Sfant care continua in ucenici se va dovedi ca Isus a spus Adevarul. Aceeasi lucrare a Duhului Sfant in ucenici va dovedi neprihanirea lui Isus pentru ca El se duce la Tatal si ceea ce a spus El se va intampla si va dovedi ca Satan a fost invins.

In acest fel, prin continuarea lucrarii de catre ucenici, prin Duhul Sfant, este dovedit in fata lumii cine a fost El.

Ioan 17
20. Si ma rog nu numai pentru ei, ci si pentru cei ce vor crede in Mine prin cuvantul lor.
21. Ma rog ca toti sa fie una, cum Tu, Tata, esti in Mine, si Eu in Tine; ca, si ei sa fie una in noi, pentru ca lumea sa creada ca Tu M’ai trimes.
22. Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat-o Tu, pentruca ei sa fie una, cum si noi santem una,
23. Eu in ei, si Tu in Mine; -pentruca ei sa fie in chip desavarsit una, ca sa cunoasca lumea ca Tu M’ai trimes, si ca i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine.

Ioan 15
26. Cand va veni Mangaietorul, pe care-l voi trimete dela Tatal, adica Duhul adevarului, care purcede dela Tatal, El va marturisi despre Mine.
27. Si voi deasemenea veti marturisi, pentruca ati fost cu Mine dela inceput.

In acest punct apare intrebarea: ce trebuie sa facem noi ucenicii, cum dovedeste Duhul Sfant prin noi cine este Isus? Ca sa putem raspunde la aceasta intrebare trebuie sa ne gandim ca noi suntem ucenicii lui Isus. Ce fac ucenicii? Ei invata de la maestrul lor cum se fac anumite lucruri. Asta este ceea ce avem si noi de facut: sa ne uitam tinta la Domnul nostru si sa invatam de la El.

Cea mai mare lucrare a Domnului Isus a fost ca s-a dat pe Sine la moarte pe cruce pentru noi pentru a ne impaca cu Dumnezeu. Acesta este lucrul pe care doar Domnul Isus il putea face. Ce altceva a mai facut? A propovaduit despre Imparatia cerurilor, a vindecat oameni, a scos demoni si a umblat cu Dumnezeu facand numai voia Lui. Aceste lucruri trebuie sa le invatam de la El si sa le facem si noi. Domnul Isus chiar ne-a spus sa facem aceste lucruri.

Marcu 16
15. Apoi le-a zis: “Duceti-va in toata lumea, si propovaduiti Evanghelia la orice faptura.
16. Cine va crede si se va boteza, va fi mantuit; dar cine nu va crede, va fi osandit.
17. Iata semnele cari vor insoti pe cei ce vor crede: in Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi in limbi noi;
18. vor lua in mana serpi; daca vor bea ceva de moarte, nu-i va vatama; isi vor pune manile peste bolnavi, si bolnavii se vor insanatosa.”

Ioan 14
11. Credeti-Ma ca Eu sunt in Tatal, si Tatal este in Mine; credeti cel putin pentru lucrarile acestea.
12. Adevarat, adevarat, va spun, ca cine crede in Mine, va face si el lucrarile pe cari le fac Eu; ba inca va face altele si mai mari decat acestea; pentruca Eu ma duc la Tatal:
13. si ori ce veti cere in Numele Meu, voi face, pentruca Tatal sa fie proslavit in Fiul.
14. Daca veti cere ceva in Numele Meu, voi face.

Acestea ar fi roadele pe care trebuie sa le aducem. Unii mai multe, altii si mai multe dar fiecare trebuie sa aducem roade.

Ioan 15
4. Ramaneti in Mine, si Eu voi ramanea in voi. Dupacum mladita nu poate aduce roada dela sine, daca nu ramane in vita, tot asa nici voi nu puteti aduceti roada, daca nu ramaneti in Mine.
5. Eu sunt Vita, voi santeti mladitele. Cine ramane in Mine, si in cine raman Eu, aduce multa roada; caci despartiti de Mine, nu puteti face nimic.
6. Daca nu ramane cineva in Mine, este aruncat afara, ca mladita neroditoare, si se usuca; apoi mladitele uscate sunt stranse, aruncate in foc, si ard.
7. Daca ramaneti in Mine, si daca raman in voi cuvintele Mele, cereti orice veti vrea, si vi se va da.
8. Daca aduceti multa roada, prin aceasta Tatal Meu va fi proslavit; si voi veti fi astfel ucenicii Mei.

 

Ati primit voi Duhul Sfant cand ati crezut?

Aceasta intrebare este considerata de multi ca o dovada a faptului ca omul primeste Duhul Sfant atunci cand crede si Il accepta pe Domnul Isus in inima lui.

Faptele Apostolilor 19
1. Pe cand era Apolo in Corint, Pavel, dupace a trecut prin tinuturile de sus ale Asiei, a ajuns la Efes. Aici a intalnit pe cativa ucenici,
2. si le-a zis: “Ati primit voi Duhul Sfant cand ati crezut?” Ei i-au raspuns: “Nici n’am auzit macar ca a fost dat un Duh Sfant.”
3. Dar cu ce botez ati fost botezati?” le-a zis el. Si ei au raspuns: “Cu botezul lui Ioan.”
4. Atunci Pavel a zis: “Ioan a botezat cu botezul pocaintei, si spunea norodului sa creada in Celce venea dupa el, adica in Isus.”
5. Cand au auzit ei aceste vorbe, au fost botezati in Numele Domnului Isus.
6. Cand si-a pus Pavel manile peste ei, Duhul Sfant S-a pogorat peste ei, si vorbeau in alte limbi, si prooroceau.
7. Erau cam doisprezece barbati de toti.

Este de remarcat ca ni se spune ca Pavel a intalnit niste ucenici. Nu ne spune ca a intalnit niste ucenici ai lui Ioan Botezatorul, deci acei oameni credeau ca sunt ucenicii lui Isus.
Ucenicii sunt intrebati daca au primit Duhul Sfant cand au crezut. Chiar faptul ca au fost intrebati sugereaza ca raspunsul poate fi da sau nu. Deci poti sa crezi in Isus si sa nu primesti Duhul Sfant.
In afara de asta, cum poti sa pui o astfel de intrebare daca acei oameni nu-ti pot raspunde cu da sau nu? Daca ei nu simt ca L-au primit, nu vad, cum pot spune ca da, L-au primit?
Cand primesti Duhul Sfant, observi atat tu cat si cei din jur. Ceva se petrece cu tine. Se petrecere nasterea din nou sau nasterea de sus.
Ucenicii acestia nu auzisera ca exista Duhul Sfant pe care trebuie sa-L primesti ca si ucenic al lui Isus. Dupa ce Pavel ii lamureste, in versetul 5 ni se spune ca ucenicii s-au botezat in Numele Domnului Isus, deci au crezut. Conform teoriei primirii Duhului Sfant atunci cand crezi in Isus, ucenicii deja aveau Duhul Sfant. In acest caz de ce si-a mai pus Pavel mainile peste ei ca sa primeasca Duhul Sfant?

Alte versete aduse in sprijinul teoriei primirii Duhului Sfant in momentul in care crezi in Isus sunt Efeseni 1:13-14.

Efeseni 1
7. In El avem rascumpararea, prin sangele Lui, iertarea pacatelor, dupa bogatiile harului Sau,
8. pe care l-a raspandit din belsug peste noi, prin orice fel de intelepciune si de pricepere;
9. caci a binevoit sa ne descopere taina voiei Sale, dupa planul pe care-l alcatuise in Sine insus,
10. ca sa-l aduca la indeplinire la plinirea vremilor, spre a-Si uni iaras intr’unul in Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri, si cele de pe pamant.
11. In El am fost facuti si mostenitori, fiind randuiti mai dinainte, dupa hotararea Aceluia, care face toate dupa sfatul voiei Sale,
12. ca sa slujim de lauda slavei Sale, noi, cari mai dinainte am nadajduit in Hristos.
13. Si voi, dupa ce ati auzit cuvantul adevarului (Evanghelia mantuirii voastre), ati crezut in El, si ati fost pecetluiti cu Duhul Sfant, care fusese fagaduit,
14. si care este o arvuna a mostenirii noastre, pentru rascumpararea celor castigati de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.
15. De aceea si eu, de cand am auzit despre credinta in Domnul Isus care este in voi, si despre dragostea voastra pentru toti sfintii,
16. nu incetez sa aduc multamiri pentru voi, cand va pomenesc in rugaciunile mele.
17. Si ma rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatal slavei, sa va dea un duh de intelepciune si de descoperire, in cunoasterea Lui,
18. si sa va lumineze ochii inimii, ca sa pricepeti care este nadejdea chemarii Lui, care este bogatia slavei mostenirii Lui in sfinti,
19. si care este fata de noi, credinciosii, nemarginita marime a puterii Sale, dupa lucrarea puterii tariei Lui,
20. pe care a desfasurat-o in Hristos, prin faptul ca L-a inviat din morti, si L-a pus sa sada la dreapta Sa, in locurile ceresti,
21. mai pe sus de orice domnie, de orice stapanire, de orice putere, de orice dregatorie si de orice nume, care se poate numi, nu numai in veacul acesta, ci si in cel viitor.

Apostolul Pavel nu intentioneaza in acesta epistola sa detalieze modul in care se primeste Duhul Sfant, aceasta fiind o epistola scrisa unor crestini adica unor oameni care credeau deja in Isus, fusesera botezati in apa si este foarte probabil ca primisera deja Duhul Sfant daca e sa ne luam dupa cum se petreceau convertirile in acea perioada, convertiri descrise in Faptele Apostolilor.
Ceea ce spune Pavel in versetele 13 si 14 este faptul ca efesenii, dupa ce au auzit cuvantul adevarului, au crezut in el si ca au fost pecetluiti cu Duhul Sfant care este fagaduit si care este arvuna(garantia) mostenirii noastre adica a vietii vesnice dar nu spune cum anume s-a intamplat acest lucru.
De altfel in aceste versete ideea principala este faptul ca primirea Duhului Sfant este dovada ca suntem pe drumul cel bun.