Avem nevoie de botezul in apa?

Foarte multe discutii exista pe tema botezului in apa si pe insemnatatea lui:
Botezul mantuieste?
Daca esti in desert, pierdut, si vrei sa te botezi si nu ai apa, ce se intampla cu tine?
Daca esti intr-un avion ce se prabuseste si vrei sa te botezi si nu ai cum, ce faci?
Au fost luate cazurile extreme de genul “ce se intampla daca vrei sa te botezi si nu ai cum?” si pornind de la aceasta s-a ajuns la concluzia ca poti fi mantuit si fara botezul in apa ca si talharul de pe cruce.
Fascinant este ca nimeni nu se intreaba ce se intampla cu un om ce este mut si nu poate sa marturiseasca cu gura pe Domnul Isus? Acest om se poate mantui?

Ceea ce vreau sa subliniez este faptul ca pornind de la niste cazuri extreme s-a ajuns la concluzia ca botezul in apa nu este obligatoriu pentru mantuire si astfel multi oameni amana sau refuza botezul in apa. Aceasta este un lucru foarte grav. Aceeasi teorie a dus si la situatia crearii unor comitete care discuta cu un candidat la botez existand posibilitatea ca acesta sa fie respins. Unde se intalneste o astfel de situatie in Biblie? Nicaieri. Dreptul la botezul in apa il are orice om. As spune ca este un drept fundamental. Si aceasta situatie ii poate indeparta pe unii oameni de apa botezului.
Scriptura este cat se poate de clara in privinta acestui lucru:

Matei 28
18. Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei si le-a zis: “Toata puterea Mi-a fost data in cer si pe pamant.
19. Duceti-va si faceti ucenici din toate neamurile, botezandu-i in Numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh.
20. Si invatati-i sa pazeasca tot ce v-am poruncit. Si iata ca Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului.” Amin.

Marcu 16
15. Apoi le-a zis: “Duceti-va in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la orice faptura.
16. Cine va crede si se va boteza va fi mantuit; dar cine nu va crede va fi osandit.

Faptele Apostolilor 2
36. Sa stie bine, dar, toata casa lui Israel, ca Dumnezeu a facut Domn si Hristos pe acest Isus pe care L-ati rastignit voi.”
37. Dupa ce au auzit aceste cuvinte, ei au ramas strapunsi in inima si au zis lui Petru si celorlalti apostoli: “Fratilor, ce sa facem?”
38. “Pocaiti-va”, le-a zis Petru, “si fiecare din voi sa fie botezat in Numele lui Isus Hristos, spre iertarea pacatelor voastre; apoi veti primi darul Sfantului Duh.
39. Caci fagaduinta aceasta este pentru voi, pentru copiii vostri si pentru toti cei ce sunt departe acum, in oricat de mare numar ii va chema Domnul Dumnezeul nostru.”

Ce poate fi mai clar de atat?
Vrei sa fii mantuit? Primul pas este sa te pocaiesti, sa te intorci la Dumnezeu si sa te botezi in apa. Pocainta presupune schimbarea modului de gandire.
Mantuirea presupune niste pasi: credinta in Dumnezeu din inima, marturisirea Lui cu gura, pocainta, botezul in apa, umblarea in credinta, trairea vietii de crestin in ascultare de Duhul Sfant. Mantuirea este o lupta care trebuie dusa la bun sfarsit. Lupta aceasta se refera la ramanerea in credita. Daca reusesti sa ramai in credinta pana la sfarsitul vietii ai biruit, daca iti pierzi credinta undeva pe drum esti invins. Este foarte simplu.

Si totusi ce se intampla cu cei care nu au cum sa se boteze sau sa marturiseasca credinta lor cu gura, sau, sau,…
Dumnezeu se uita la inima omului si El decide. La Dumnezeu totul este cu putinta. Ai posibilitatea sa faci tot ceea ce este nevoie pentru a fi mantuit? Atunci nu ai scuza ca nu ai facut ce trebuia doar pentru ca te-ai gandit la ce se intampla cu ceilalti oameni.

 

Exista Iadul?

Exista crestini in ziua de azi care nu cred in existenta Iadului. Argumentul lor este ca Dumnezeu este dragoste si nu are cum sa trimita oamenii in Iad.

Dumnezeu nu vrea ca oamenii sa ajunga in Iad ci vrea ca toti oamenii sa ajunga la mantuire. Iadul nu este un loc creat pentru oameni.

Asa cum Satan i-a amagit pe primii doi oameni asa face si acum. Desi Dumnezeu l-a avertizat pe Adam sa nu manance din pomul cunostintei binelui si raului pentru ca asta ii va aduce moartea, oamenii nu L-au crezut pe Dumnezeu si au crezut ca motivul interzicerii acestui pom a fost cu totul altul. Pomul cunostintei binelui si raului exista si Dumnezeu ne-a avertizat sa nu mancam din el. Pomul nu a fost creat ca sa ii testeze pe oameni ci el chiar exista iar a manca din el insemna moartea spitiuala, moartea duhului.
Dumnezeu a fost apoi nevoit sa nu ii mai lase pe oameni sa aiba acces la pomul vietii pentru ca acestia sa nu traiasca vesnic intr-o stare cazuta, intr-o stare de pacat. Din dragoste pentru oameni Dumnezeu i-a izgonit din gradina Eden pentru a le pregati calea catre salvarea prin intermediul Domnului Isus.
La fel se intampla si astazi. Satan incearca sa ne convinga ca nu exista Iad si pentru asta aduce tot felul de motive. Dumnezeu insa ne-a avertizat si ar fi bine sa nu repetam greseala primilor doi oameni.

 

 

SURSA: Următorul articol este extras dintr-un capitol al cărţii Ucenicizatorul autentic scrisă de David Servant. Puteţi descărca, printa, copia, distribui sau transmite aceste documente pe orice cale, atâta vreme cât întreg conţinutul rămâne intact şi nu este comercializat. ©2006 David Servant

Capitolul douăzeci şi şapte
Viaţa de după moarte

Majoritatea creştinilor ştiu că, atunci când mor, oamenii ajung fie în Rai, fie în Iad. Totuşi, nu toţi conştientizează că Raiul nu este locuinţa finală a neprihăniţilor şi că Iadul nu este locuinţa finală a celor nelegiuiţi.

Când mor urmaşii lui Hristos, duhul/sufletul lor merge imediat în Rai, unde locuieşte Dumnezeu (vezi 2 Cor. 5:6-8; Fil. 1:21-23; 1 Tes. 4:14). Totuşi, cândva, în viitor, Dumnezeu va crea un cer nou şi un pământ nou, iar noul Ierusalim va veni din cer pe pământ (vezi 2 Pet. 3:13; Apoc. 21:1-2). Acolo, cei neprihăniţi vor trăi pentru totdeauna.

Când mor cei nelegiuiţi, aceştia se duc imediat în Locuinţa morţilor, dar acesta este doar un loc temporar unde vor aştepta ca trupurile lor să fie înviate. Când va veni acea zi, ei vor sta în faţa tronului de judecată al lui Dumnezeu şi vor fi apoi aruncaţi în iazul cu foc şi pucioasă numit în Biblie Gheena. Vom detalia acest subiect pe baza Scripturii.

Când mor cei nelegiuţi

Pentru a înţelege mai bine ce se întâmplă cu cei nelegiuiţi după moarte, trebuie să studiem un cuvânt ebraic din Vechiul Testament şi trei cuvinte greceşti din Noul Testament. Deşi aceste cuvinte ebraice şi greceşti descriu de fapt trei locuri diferite, toate trei sunt de obicei traduse cu Iad în anumite versiuni din limba engleză, ceea ce poate induce în eroare cititorii.

În primul rând, haide să analizăm cuvântul ebraic Sheol.

Cuvântul Sheol este menţionat de peste şaizeci de ori în Vechiul Testament. În mod cert, se referă la viaţa de după moarte a celor nelegiuiţi. De exemplu, când Core şi urmaşii lui s-au răzvrătit împotriva lui Moise în pustie, Dumnezeu i-a pedepsit deschizând pământul, care i-a înghiţit pe ei şi averile lor. Scriptura spune că au căzut în Sheol:

Şi s-au pogorât astfel de vii în locuinţa morţilor [Sheol], ei şi tot ce aveau; pământul i-a acoperit de tot, şi au pierit din mijlocul adunării (Num. 16:33; subliniere personală).

Mai târziu în istoria Israelului, Dumnezeu i-a avertizat că mânia Lui aprinde un foc care arde până în Sheol:

Căci focul mâniei Mele s-a aprins, şi va arde până în fundul locuinţei morţilor[Sheol], va nimici pământul şi roadele lui, va arde temeliile munţilor (Deut. 32:22; subliniere personală).

Regele David a declarat că:

Cei răi se întorc la locuinţa morţilor [Sheol]: toate neamurile care uită pe Dumnezeu (Ps. 9:17; subliniere personală).

Şi s-a rugat împotriva celor nelegiuiţi spunând:

Să vină moartea peste ei, şi să se pogoare de vii în locuinţa morţilor [Sheol]! Căci răutatea este în locuinţa lor, în inima lor (Ps. 55:15; subliniere personală).

Avertizându-i pe bărbaţii tineri de şiretlicurile prostituatelor, înţeleptul Solomon a scris:

Casa ei este drumul spre locuinţa morţilor [Sheol], drumul care pogoară spre locaşurile morţii…. El nu ştie că acolo sunt morţii şi că oaspeţii ei sunt în văilelocuinţei morţilor [Sheol] (Prov. 7:27; 9:18; subliniere personală).

Solomon a scris şi alte proverbe care ne determină să credem că, în mod cert, în Sheol nu va ajunge cel neprihănit:

Pentru cel înţelept cărarea vieţii duce în sus, ca să-l abată de la locuinţa morţilor [Sheol], care este jos (Prov. 15:24; subliniere personală).

Lovindu-l cu nuiaua [pe copil], îi scoţi sufletul din locuinţa morţilor [Sheol] (Prov. 23:14; subliniere personală).

În final, în întâmpinarea descrierii lui Isus despre Iad, Isaia i-a profeţit regelui din Babilon care se ridicase pe sine însuşi că urma să fie aruncat în Sheol:

Locuinţa morţilor [Sheol] se mişcă până în adâncimile ei, ca să te primească la sosire, ea trezeşte înaintea ta umbrele, pe toţi mai marii pământului, scoală de pe scaunele lor de domnie pe toţi împăraţii neamurilor. Toţi iau cuvântul ca să-ţi spună: „Şi tu ai ajuns fără putere ca noi, şi tu ai ajuns ca noi!“ Strălucirea ta s-a pogorât şi ea în locuinţa morţilor [Sheol], cu sunetul alăutelor tale; aşternut de viermi vei avea, şi viermii te vor acoperi. Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor! Tu ziceai în inima ta: „Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt.“ Dar ai fost aruncat în locuinţa morţilor[Sheol], în adâncimile mormântului! Cei ce te văd se uită ţintă miraţi la tine, te privesc cu luare aminte şi zic: „Acesta este omul care făcea să se cutremure pământul, şi zguduia împărăţiile, care prefăcea lumea în pustie, nimicea cetăţile şi nu dădea drumul prinşilor săi de război?“ (Isaia 14:9-17; subliniere personală).

Aceste pasaje biblice şi altele asemănătoare ne îndreptăţesc să credem că Sheol a fost şi va fi întotdeauna locul tulburător în care cei nelegiuţi sunt încarceraţi după ce mor. Şi există şi mai multe dovezi în privinţa aceasta.

Hades

Este foarte clar că termenul grecesc Hades folosit în Noul Testament se referă la acelaşi loc la care se referă şi cuvântul ebraic Sheol. Pentru a dovedi acest lucru, tot ce avem de făcut este să comparăm Psalmul 16:10 cu Fapte 2:27 unde este citat:

Căci nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor [Sheol], nu vei îngădui ca prea iubitul Tău să vadă putrezirea (Ps. 16:10, subliniere pesonală).

„Căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuinţa morţilor [Hades], şi nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea“ (Fapte 2:27; subliniere personală).

Aşa stând lucrurile, este interesant că în toate cele zece menţionări din Noul Tesatament cuvântul Hades este folosit în sens negativ şi deseori descris ca un loc tulburător în care cei răi sunt încarceraţi după moarte (vezi Mat. 11:23; 16:18; Luca 10:15; 16:23; Fapte 2:27; 2:31; Apoc. 1:18; 6:8; 20:13-14). Din nou, toate acestea indică faptul că Sheol/Hades este şi va fi locul în care vor suferi cei nelegiuţi după moarte, un loc al chinurilor.[1]

A fost Isus în Sheol/Hades?

Să analizăm în continuare Psalmul 16:10 şi citarea lui de către Petru în Fapte 2:27, două versete care arată că Sheol şi Hades sunt unul şi acelaşi loc. Conform predicii lui Petru din ziua Cincizecimii, David nu vorbea despre el în Psalmul 16:10, ci profeţea despre Isus, având în vedere că trupul lui David, spre deosebire de cel al lui Hristos, a suferit putrezirea (vezi Fapte 2:29-31). În acest caz, înţelegem că în Psalmul 16:10 Cel care vorbea era Isus şi Se adresa Tatălui, declarând credinţa că Tatăl Său nu Îi va abandona sufletul în Sheol şi nici nu va îngădui ca trupul Lui să cunoască puterezirea.

Unii interpretează această declaraţie a lui Isus ca o dovadă că sufletul Său a stat în Sheol/Hades în timpul celor trei zile dintre moarte şi înviere. Totuşi, acest lucru nu este subînţeles. Observă încă o dată că Isus I-a spus Tatălui Său:

Căci nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor [Sheol], nu vei îngădui ca prea iubitul Tău să vadă putrezirea (Ps. 16:10).

Isus nu i-a spus Tatălui Său „Ştiu că sufletul Meu va petrece câteva zile în Sheol/Hades, dar am încredere că nu Mă vei abandona acolo“. Din contră, El a spus: „Cred că atunci când voi muri nu voi fi tratat ca cei nelegiuiţi şi sufletul Meu nu va fi abandonat în Sheol/Hades. Nu voi petrece nici măcar un minut acolo. Nu! Cred că planul Tău este acela de a Mă învia în trei zile şi că nici măcar nu vei permite ca trupul Meu să cunoască putrezirea“.

Această interpretare este cu siguranţă valabilă. Când Isus a spus: „nu vei îngădui ca Sfântul Tău să cunoască putrezire“ nu trebuie să interpretăm că trupul lui Hristos a decăzut progresiv timp de trei zile până când a fost restaurat prin înviere. Îl interpretăm mai degrabă ca semnificând că trupul Său nu a cunoscut nici-o degradare de orice natură în perioada dintre moartea şi învierea Lui.

Tot aşa, afirmaţia că sufletul Său nu va fi lăsat în Locuinţa morţilor nu trebuie interpretat că a stat în Sheol/Hades pentru câteva zile, după care nu a fost abandonat.[2] Îl interpretăm mai degrabă ca semnificând că sufletul Său nu va fi tratat ca sufletul celor nelegiuiţi care era abandonat în Sheol/Hades; că sufletul Său nu va petrece nici măcar un minut acolo. Mai observă că Isus a spus „căci nu vei lăsa sufletul Meu să ajungă (conform versiunii din limba engleză, n. t.) în Locuinţa morţilor [Sheol]” în loc de „căci nu vei lăsa sufletul Meu să rămână în Locuinţa morţilor”.

Unde a fost sufletul lui Isus în intervalul de trei zile

Aminteşte-ţi că Isus le-a spus ucenicilor că va petrece trei zile şi trei nopţi în inima pământului (vezi Mat. 12:40). Aceasta nu pare a fi o referire la trupul care va fi înmormântat timp de trei zile într-un mormânt care cu greu ar fi putut fi considerat „inima pământului“. Isus vorbea mai degrabă despre duhul/sufletul Lui. De aceea, putem conclude că duhul/sufletul nu era în Cer în timpul dintre moarte şi înviere. Isus a afirmat acest lucru la învierea Sa când i-a spus Mariei că încă nu Se urcase la Tatăl (vezi Ioan 20:17).

Ţine minte că Isus i-a spus, de asemenea, tâlharului pocăit de pe cruce că va fi cu El în Paradis[3] chiar în acea zi (Luca 23:43). Punând toate aceste fapte laolaltă, ştim că duhul/sufletul lui Isus a petrecut trei zile şi trei nopţi în inima pământului şi că cel puţin o parte din acel timp l-a petrecut în „Paradis“, ceea ce nu pare a fi sinonimul acceptabil al locului de chin numit Sheol/Hades!

Toate acestea mă determină să cred că există un loc în inima pământului în afară de Sheol/Hades, un loc numit Paradis. Această idee este în mod sigur susţinută de una dintre poveştile lui Isus despre doi oameni care au murit – bogatul şi Lazăr. Să citim povestea lor:

„Era un om bogat, care se îmbrăca în porfiră şi in subţire; şi în fiecare zi ducea o viaţă plină de veselie şi strălucire. La uşa lui, zăcea un sărac, numit Lazăr, plin de bube. Şi dorea mult să se sature cu fărămiturile, care cădeau de la masa bogatului; până şi cânii veneau şi-i lingeau bubele. Cu vremea, săracul a murit; şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul, şi l-au îngropat. Pe când era el în Locuinţa morţilor [Hades], în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam, şi pe Lazăr în sânul lui, şi a strigat: «Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine, şi trimite pe Lazăr să-şi moaie vârful degetului în apă, şi să-mi răcorească limba; căci grozav sunt chinuit în văpaia aceasta.» «Fiule», i-a răspuns Avraam, «adu-ţi aminte, că în viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune, şi Lazăr şi-a luat pe cele rele; acum aici, el este mângîiat, iar tu eşti chinuit. Pe lângă toate acestea, între noi şi între voi este o prăpastie mare, aşa că cei ce ar vrea să treacă de aici la voi, sau de acolo la noi, să nu poată» (Luca 16:19-26; subliniere personală).

Unde era Lazăr?

Observă că bogatul s-a trezit în Locuinţa morţilor, dar îl putea vedea pe Lazăr în alt locstând cu Avraam. De fapt, despre Lazăr se spune că era „în sânul lui Avraam“ ceea ce nu reprezenta numele locului, ci era probabil o referinţă la confortul pe care îl primea Lazăr de la Avraam odată cu sosirea în locul respectiv.

Cât de mare era distanţa dintre bogat şi Lazăr după ce au murit?

Scriptura ne spune că bogatul l-a văzut pe Lazăr „de departe“ şi ni se spune că exista „o prăpastie mare“ între ei. Astfel, distanţa dintre ei nu poate fi decât speculată. Pare totuşi rezonabil să credem că distanţa dintre ei nu era atât de mare ca distanţa dintre inima pământului şi cer. Altfel ar părea destul de imposibil ca bogatul să fi fost în stare să îl vadă pe Lazăr (altfel decât cu ajutor divin) şi nici nu ar fi avut nici un rost să fie menţionată „prăpastia mare“ dintre cele două locaţii, prăpastie folosită în mod specific pentru a împiedica trecerea dintr-o parte într-alta. Mai mult, bogatul „a strigat“ la Avraam şi Avraam i-a răspuns. Aceasta ne-ar induce să credem că erau destul de aproape unul de celălalt, având în vedere că se puteau auzi peste „prăpastia mare“.

Toate aceste lucruri mă determină să cred că Lazăr nu era în ceea ce numim noi cer, ci mai degrabă într-un compartiment separat din interiorul pământului.[4] Trebuie să fi fost locul pe care Isus l-a numit Paradis în replica dată tâlharului pocăit. După moartea lor, neprihăniţii din Vechiul Testament mergeau în Paradisul din inima pământului. Tot acolo au mers şi Lazăr şi Isus şi tâlharul pocăit.

Se pare că tot acolo a fost trimis şi profetul Samuel, după ce a murit. În 1 Samuel 28 citim că Dumnezeu a permis duhului profetului mort Samuel să apară şi să-i profeţească lui Saul. Vrăjitoarea din En-Dor l-a descris pe Samuel lui Saul astfel: „Văd o fiinţă dumnezeiascăsculându-se din pământ.“ (1 Sam. 28:13; subliniere personală) Samuel însuşi i-a zis lui Saul: „Pentru ce m-ai tulburat, chemându-mă [sus]?“ (1 Sam. 28:15; subliniere personală). Se pare că duhul/sufletul lui Samuel fusese în Paradis, în inima pământului.

Scriptura pare să sprijinească faptul că, la învierea lui Isus, Paradisul a fost golit, iar cei neprihăniţi care au murit în timpul Vechiului Testament au mers în cer cu Isus. Biblia spune că atunci când Isus S-a ridicat la cer din cele mai adânci părţi ale pământului „a luat prinşi de război“ (vezi Efes. 4:8-9; Ps. 68:18). Presupun că aceşti captivi au fost toţi cei care trăiau în Paradis. Cu siguranţă că Isus nu a eliberat oameni din Sheol/Hades.[5]

Isus le-a predicat sufletelor din închisoare

Scriptura ne spune, de asemenea, că Isus a propovăduit unui grup de oameni, duhuri fără trup, cândva între moartea şi învierea Sa. În 1 Petru 3 citim:

Hristos, de asemenea, a suferit odată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh, în care S-a dus să propovăduiască duhurilor din închisoare, care fuseseră răzvrătite odinioară, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, când se făcea corabia, în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, şi anume opt (1 Petru 3:18-20).

Acest pasaj biblic trezeşte desigur anumite întrebări la care nu am nici un răspuns. De ce ar merge Isus să propovăduiască unor oameni neascultători care au murit în vremea potopului lui Noe? Ce le-a spus?

În orice caz, Scriptura pare să susţină faptul că Isus nu Şi-a petrecut în Paradis toate cele trei zile şi nopţi dintre moartea şi învierea Lui.

Gheena

Astăzi, când mor trupurile celor neprihăniţi, duhul/sufletul lor merge imediat în Rai (vezi 2 Cor. 5:6-8; Fil. 1:21-23; 1 Tes. 4:14).

Cei nelegiuiţi încă se duc în Locuinţa morţilor (Sheol/Hades) unde sunt chinuiţi şi aşteaptă învierea trupurilor pentru judecata finală şi pentru a fi aruncaţi în „iazul de foc“, un loc care este diferit de Sheol/Hades.

Acest iaz de foc este descris de un al treilea cuvânt tradus uneori cu Iad, cuvântul grecesc fiind Gehenna. Acest cuvânt a fost derivat din numele dat unui morman de gunoi aflat în afara Ierusalimului, în valea Hinom, o movilă de putreziciuni, infestată cu viermi şi larve, din care ieşea în continuu foc şi fum.

Când a vorbit Isus despre Gheena, S-a referit ca fiind un loc în care oamenii vor fi aruncaţi cu trupul. De exemplu, în Evanghelia după Matei a spus:

„Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o şi leapădă-o de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă….Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă“ (Mat. 5:30, 10:28; subliniere personală).

Gheena şi Hades nu ar putea fi unul şi acelaşi loc deoarece Scriptura spune că cei nelegiuiţi sunt trimişi în Hades fără trup, doar duhul/sufletul lor. Numai după domnia de o mie de ani a lui Hristos cei nelegiuţi vor fi înviaţi şi judecaţi înaintea lui Dumnezeu, pentru ca apoi să fie aruncaţi în iazul de foc sau Gheena (vezi Apoc. 20:5, 11-15). Mai mult, într-o zi, Locuinţa morţilor însăşi (Hades) va fi aruncat în acest iaz de foc (vezi Apoc. 20:14), aşa că aceasta nu poate fi decât un loc diferit de iazul de foc.

Tartaros

Cel de al patrulea cuvânt tradus în engleză cu Iad este grecescul tartaros. Acesta se găseşte doar într-un singur loc în Noul Testament:

Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în Adânc [tartaros], unde stau înconjuraţi de întuneric, legaţi cu lanţuri şi păstraţi pentru judecată (2 Petru 2:4).

Tartaros este în mod normal considerat o închisoare specială pentru îngerii care au păcătuit; de aceea, acesta nu este nici Sheol/Hades, nici Gheena. Iuda a scris, de asemenea, despre îngerii care sunt închişi:

El a păstrat pentru judecata zilei celei mari, puşi în lanţuri veşnice, în întuneric, pe îngerii care nu şi-au păstrat vrednicia, ci şi-au părăsit locuinţa (Iuda 6).

Terorile Iadului

De îndată ce moare o persoană nepocăită, acesteia nu i se mai dă nici o posibilitate de a se pocăi. Soarta ei este pecetluită. Biblia spune: „…oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata“ (Evrei 9:27).

Iadul este etern, iar cei care sunt duşi acolo nu mai au nici o speranţă de scăpare. Vorbind despre condamnarea celor nelegiuţi, Isus a spus: „Şi aceştia vor merge în pedeapsaveşnică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică“ (Mat. 25:46; subliniere personală). Pedeapsa celor nelegiuiţi în Iad este la fel de eternă ca şi viaţa celor neprihăniţi.

De asemenea, Pavel a scris:

Fiindcă Dumnezeu găseşte că este drept să dea întristare celor ce vă întristează, şi să vă dea odihnă atât vouă, care sunteţi întristaţi, cât şi nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui, într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos. Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veşnică, de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui (2 Tes. 1:6-9; subliniere personală).

Iadul este un loc de o agonie nedescrisă, deoarece el va constitui o pedeapsă fără-sfârşit.Închis acolo pentru totdeauna, cel nelegiuit va suporta vina eternă şi va suferi mânia lui Dumnezeu într-un foc care nu se va stinge.

Isus a descris Iadul ca pe „întunericul de afară“ unde va fi „plânsul şi scrâşnirea dinţilor“ şi unde „viermele lor nu moare, şi focul nu se stinge“ (Mat. 22:13; Marcu 9:44). O, cât de mult este nevoie să avertizăm oamenii de acest loc şi să le spunem despre mântuirea oferită doar prin Hristos!

Una dintre denominaţii propagă conceptul purgatoriului, un loc în care credincioşii vor suferi pentru un timp pentru a fi purificaţi de păcatele lor pentru a deveni astfel demni de Rai. Totuşi, această idee nu apare niciunde în Biblie.

Neprihăniţii după moarte

După ce moare un credincios, duhul lui merge imediat în Rai pentru a fi cu Domnul. Pavel a clarificat acest lucru când a scris despre propria lui moarte:

Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig. Dar dacă trebuie să mai trăiesc în trup, face să trăiesc; şi nu ştiu ce trebuie să aleg. Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine (Fil. 1:21-23; subliniere personală).

Observă că Pavel a spus că dorea să plece şi că, dacă pleca într-adevăr, atunci urma să fie cu Hristos. Duhul lui nu ar fi intrat într-o stare inconştientă, aşteptând învierea (aşa cum cred, din nefericire, unii).

De asemenea, observă că Pavel a spus că pentru el a muri era un câştig. Acest lucru ar fi fost adevărat numai dacă mergea în Rai după ce murea.

Pavel a declarat, de asemenea, în a doua scrisoare către Corinteni că, dacă duhul unui credincios părăseşte trupul, atunci se duce „acasă la Domnul“:

Aşadar, noi întotdeauna suntem plini de încredere; căci ştim că, dacă suntem acasă în trup, pribegim departe de Domnul, pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere. Da, suntem plini de încredere, şi ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul (2 Cor. 5:6-8).

Pentru a întări această idee, Pavel a mai adăugat:

Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde. Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El (1 Tes. 4:13-14).

Dacă, la întoarcerea Sa, Isus îi va aduce înapoi împreună cu El pe cei ce „au adormit în El“, atunci înseamnă că aceştia sunt acum cu El în cer.

Anticiparea Raiului

Cum este Raiul? Nu vom putea niciodată cuprinde pe deplin în mintea noastră finită măcar o fărâmă din gloria ce ne aşteaptă acolo, iar Biblia ne dă doar o idee despre aceasta. Pentru creştini, cel mai incitant fapt despre Rai este acela că Îl vom vedea pe Domnul şi Mântuitorul nostru, pe Isus, şi pe Dumnezeu, Tatăl nostru, faţă în faţă. Vom trăi în „casa Tatălui“:

„În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi“ (Ioan 14:2-3).

Când vom ajunge în Rai, multe dintre misterele pe care mintea noastră nu le poate înţelege acum se vor elucida. Pavel a scris:

Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin (1 Cor. 13:12).

Cartea Apocalipsa ne dă cea mai bună imagine despre cum va fi în Rai. Descris ca un loc cu o activitate intensă, de o frumuseţe extraordinară, de o variaţie nelimitată şi de o bucurie inexprimabilă, Raiul nu va fi un loc în care oamenii doar stau pe nori şi cântă din harfă toată ziua!

Ioan, căruia i s-a dat la un moment dat o viziune despre Rai, a observat mai întâi tronul lui Dumnezeu, în centrul universului:

Numaidecât am fost răpit în Duhul. Şi iată că în cer era pus un scaun de domnie, şi pe scaunul acesta de domnie şedea Cineva. Cel ce şedea pe el, avea înfăţişarea unei pietre de iaspis şi de sardiu; şi scaunul de domnie era înconjurat cu un curcubeu ca o piatră de smarald la vedere. Împrejurul scaunului de domnie stăteau douăzeci şi patru de scaune de domnie; şi pe aceste scaune de domnie stăteau douăzeci şi patru de bătrâni, îmbrăcaţi în haine albe; şi pe capete aveau cununi din aur. Din scaunul de domnie ieşeau fulgere, glasuri şi tunete. Înaintea scaunului de domnie ardeau şapte lămpi de foc, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu. În faţa scaunului de domnie, mai este un fel de mare de sticlă, asemenea cu cristalul. În mijlocul scaunului de domnie şi împrejurul scaunului de domnie stau patru făpturi vii, pline cu ochi pe dinainte şi pe dinapoi. Cea dintâi făptură vie seamănă cu un leu; a doua seamănă cu un viţel; a treia are faţa ca a unui om; şi a patra seamănă cu un vultur care zboară. Fiecare din aceste patru făpturi vii avea câte şase aripi, şi erau pline cu ochi de jur împrejur şi pe dinăuntru. Zi şi noapte, ziceau fără încetare: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!“ Când aceste făpturi vii aduceau slavă, cinste şi mulţumiri Celui ce şedea pe scaunul de domnie, şi care este viu în vecii vecilor, cei douăzeci şi patru de bătrâni cădeau înaintea Celui ce şedea pe scaunul de domnie, şi se închinau Celui ce este viu în vecii vecilor, îşi aruncau cununile înaintea scaunului de domnie, şi ziceau: „Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile, şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!“ (Apoc. 4:2-11).

Ioan şi-a dat toată silinţa pentru a descrie în termeni pământeşti ceea ce cu greu ar putea fi comparat cu lucrurile de pe pământ. Desigur, nu vom putea înţelege tot ceea ce a văzut el până când nu vom vedea cu ochii noştri. Dar cu siguranţă această este o lectură sugestivă.

Cele mai inspirante pasaje despre Rai se găsesc în Apocalipsa capitolele 21 şi 22, unde Ioan a descris noul Ierusalim care în prezent este în ceruri, dar care va coborâ pe pământ după domnia de o mie de ani a lui Hristos:

Şi m-a dus, în Duhul, pe un munte mare şi înalt. Şi mi-a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul, care se pogora din cer de la Dumnezeu, având slava lui Dumnezeu. Lumina ei era ca o piatră prea scumpă, ca o piatră de iaspis, străvezie ca cristalul. Era înconjurată cu un zid mare şi înalt. Avea douăsprezece porţi, şi la porţi, doisprezece îngeri. Şi pe ele erau scrise nişte nume: numele celor douăsprezece seminţii ale fiilor lui Israel. Spre răsărit erau trei porţi; spre miazănoapte, trei porţi; spre miazăzi, trei porţi; şi spre apus trei porţi. Zidul cetăţii avea douăsprezece temelii, şi pe ele erau cele douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului. Îngerul, care vorbea cu mine, avea ca măsurătoare o trestie din aur, ca să măsoare cetatea, porţile şi zidul ei. Cetatea era în patru colţuri, şi lungimea ei era cât lărgimea. A măsurat cetatea cu trestia, şi a găsit aproape douăsprezece mii de prăjini. Lungimea, lărgimea şi înalţimea erau deopotrivă. I-a măsurat şi zidul, şi a găsit o sută patruzeci şi patru de coţi, după măsura oamenilor, căci cu măsura aceasta măsura îngerul. Zidul era zidit de iaspis, şi cetatea era din aur curat, ca sticla curată. Temeliile zidului cetăţii erau împodobite cu pietre scumpe de tot felul: cea dintâi temelie era de iaspis; a doua, de safir; a treia de halchedon; a patra, de smarald; a cincea de sardonix: a şasea, de sardiu; a şaptea, de hrisolit; a opta, de beril; a noua, de topaz; a zecea, de hrisopraz; a unsprezecea, de iacint; a douăsprezecea, de ametist. Cele douăsprezece porţi erau douăsprezece mărgăritare. Fiecare poartă era dintr-un singur mărgăritar. Uliţa cetăţii era din aur curat, ca sticla străvezie. În cetate n-am văzut nici un Templu; pentru că Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca şi Mielul, sunt Templul ei. Cetatea n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună, ca s-o lumineze; căci o luminează slava lui Dumnezeu, şi făclia ei este Mielul. Neamurile vor umbla în lumina ei, şi împăraţii pământului îşi vor aduce slava şi cinstea lor în ea. Porţile ei nu se vor închide ziua, fiindcă în ea nu va mai fi noapte. În ea vor aduce slava şi cinstea Neamurilor. Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună; ci numai cei scrişi în cartea vieţii Mielului. Şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului. În mijlocul pieţii cetăţii, şi pe cele două maluri ale râului, era pomul vieţii, rodind douăsprezece feluri de rod, şi dând rod în fiecare lună; şi frunzele pomului slujesc la vindecarea Neamurilor. Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea. Robii Lui Îi vor sluji. Ei vor vedea faţa Lui, şi Numele Lui va fi pe frunţile lor. Acolo nu va mai fi noapte. Şi nu vor mai avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. Şi vor împărăţi în vecii vecilor (Apoc. 21:10-22:5).

Fiecare urmaş al lui Isus poate aştepta cu nerăbdare aceste minunăţii, atâta vreme cât continuă să meargă prin credinţă. Fără îndoială că ne vom petrece primele zile în ceruri întrebându-ne unii pe alţii: „Uau! Deci asta încerca Ioan să descrie în Apocalipsa!?“

---

[1] Unii încearcă să îşi susţină cauza folosind câteva pasaje biblice precum Gen. 37:35, Iov 14:13, Ps. 89:48, Ecles. 9:10 şi Isaia 38:9-10, spunând că Sheol era un loc în care ajungeau şi cei neprihăniţi după ce mureau. Dovezile biblice în favoarea acestei idei nu sunt convingătoare. Dacă Sheol era un loc în care mergeau atât cei nelegiuţi, cât şi cei neprihăniţi, atunci Sheol trebuia să fie alcătuit din două compartimente diferite, unul un iad şi altul un paradis, lucru asupra cărora cei care promovează această variantă nu cad de acord.

[2] Cei care subscriu acestei interpretări particulare trebuie să subscrie şi altor două interpretări. Una este teoria că Sheol/Hades era numele dat locului în care se ducea cei nelegiuiţi şi cei neprihăniţi după moarte, loc divizat în două compartimente: unul pentru chin şi unul pentru Rai, unde a mers şi Isus. Cealaltă teorie este aceea că Isus a îndurat chinurile celor condamnaţi timp de trei zile şi trei nopţi în focul din Sheol/Hades şi a suferit până la maxim pedeapsa păcatului în locul nostru. Aceste două teorii sunt greu de dovedit din punct de vedere biblic şi nici una dintre ele nu este necesară dacă Isus nu a petrecut deloc timp în Sheol/Hades. Iată ce înseamnă de fapt declaraţia Lui. Referitor la a doua teorie, Isus nu a suferit chinurile celor condamnaţi în cele trei zile şi trei nopţi dintre moartea şi învierea Sa, deoarece mântuirea noastră a fost cumpărată prin suferinţele de pe cruce (vezi Col. 1:22), şi nu prin pretinsele suferinţe din Sheol/Hades.

[3] În toate traducerile din limba engleză, Isus îi spune tâlharului că va fi cu El în Paradis. Termenul grecesc paradeisos tradus cu „Rai“ în versiunea Cornilescu a Evangheliei după Luca 23:43, în engleză este tradus întotdeauna cu „paradis“. Nu este cuvântul ouranos, echivalentul grec al cuvântului „Rai“. Astfel, cititorii români ar trebui să conştientizeze că traducerea română este deficitară în acest caz. Cuvântul grec paradeisos nu ar trebui tradus cu „Rai“, deoarece este clar că Isus nu a mers în Rai în acea zi. El nu a ajuns în Rai decât după înviere, trei zile mai târziu, conform mărturiei Sale.

[4] Obervă de asemenea că atât Lazăr, cât şi bogatul, deşi separaţi de trupurile lor, aceştia eru conştienţi şi posedau toate simţurile precum văzul, auzul, simţul tactil. Ei puteau simţi durerea şi confortul şi îşi puteau aminti experienţe trecute. Acest fapt anulează teoria „adormirii sufletului“ – ideea că oameni intră într-o stare inconştientă când mor, aşteptând să-şi recapete cunoştinţa la învierea trupurilor.

[5] Unii afirmă, şi poate sunt îndreptăţiţi, că aceşti captivi despre care se vorbeşte în Efeseni 4:8-9 ne reprezintă pe noi, care eram captivi păcatului şi acum suntem eliberaţi prin învierea lui Hristos.

 

Diferentele denominationale si nasterea din nou

Multi dintre cei ce fac parte dintr-o denominatiune crestina sunt acolo pentru ca asa au apucat, asa au fost invatati de cei din familie sau de prieteni sau aceea le-a fost mai la indemana, sau … dar cati dintre ei isi pun problema daca acest lucru conteaza sau nu. Exista o legatura intre ceea ce te invata denominatiunea in care te afli si mantuire? Eu cred ca da. Si am sa va dau exemple.
Ca sa intri in Imparatia cerului trebuie sa fii nascut din nou, adica sa fii nascut din Duhul Sfant. Acest lucru este de o importanta capitala pentru mantuire. Tot Noul Testament vorbeste despre aceasta. Daca nu esti nascut din nou din Duhul Sfant nu poti sa Il vezi pe Dumnezeu.
Cum stim daca suntem nascuti din nou? Daca facem fapte bune? Pentru ca cineva ne-a zis ca trebuie sa credem ca suntem nascuti din Duhul Sfant atunci cand am crezut in Isus? Nu prea cred.
Unde scrie in Noul Testament ca atunci cand credem in Isus suntem automat nascuti din nou? Nicaieri. Veti gasi versete care scoase din context va pot face sa credeti ca asa este dar daca va uitati cu atentie nu exista o astfel de teorie nicaieri.

Am gasit urmatoarea teorie:
Apostolul Pavel ne-a învăţat foarte clar că noi primim Duhul Sfânt în momentul în care credem în Iisus Hristos ca Mântuitor personal. 1 Corinteni 12:13 declară: “Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie Iudei, fie Greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh.” Romani 8:9 arată că dacă o persoană nu are Duhul Sfânt, el sau ea nu aparţine lui Hristos – “Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.” Efeseni 1:13-14 ne învaţă că Duhul Sfânt este sigiliul mântuirii pentru toţi cei care cred în Hristos: “Şi voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El, şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit, şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.”
Aceste trei pasaje din Scriptură arată cât se poate de clar faptul că Duhul Sfânt trebuie să fi fost primit de fiecare creştin la momentul mântuirii.

Daca analizam contextul, vom observa ca aceste versete se adreseaza celor convertiti. In Faptele Apostolilor vedem cum erau oamenii convertiti: li se predica Evanghelia iar cei care o credeau si se pocaiau erau botezati in apa ca o marturie a faptului ca o cred si apoi se puneau mainile peste ei si primeau Duhul Sfant. Nu sugereaza nimic din aceasta carte ca oamenii erau considerati nascuti din nou si ca primeau Duhul Sfant in momentul in care ei credeau in Isus. In afara de asta era nevoie in toate cazurile, chiar si in cele ce erau o exceptie (vezi cazul casei lui Corneliu in care oamenii au primit mai intai Duhul Sfant pentru a demonstra ca si neamurile au parte de mantuire) atat de botezul in apa cat si de primirea Duhului Sfant.
Acest lucru ma face sa cred ca lucrurile sunt asa cum a spus Isus cand ii explica lui Nicodim ca pentru a te naste din nou trebuie sa te nasti din apa si din Duh, adica sa fii botezat in apa si sa primesti Duhul Sfant. Ordinea fireasca este cea expusa in Faptele Apostolilor: credinta, pocainta, botez in apa ca dovada a credintei si apoi primirea Duhului Sfant. Asa dupa cum se observa, Dumnezeu in anumite circumstante poate inversa aceasta ordine dar sunt necesari ambii pasi pentru a te naste din nou. Nici un pas nu este optional.

Cum sti daca ai primit Duhul Sfant? Vei sti prin aceea ca Duhul insusi iti adevereste. Vei simti o foame dupa Dumnezeu. Nu mai poti trai fara El si aici ma refer la viata de zi cu zi. Il vei iubi pe Dumnezeu din toata inima. Vei intelege Biblia. Duhul te va calauzi sa faci tot ceea ce Isus ne invata si vei face din dragoste pentru El, nu pentru ca asa crezi tu ca e bine si te vei chinui sa tii invatatura Domnului. Va deveni ceva firesc sa faci ceea ce trebuie. Nu vei mai putea sa nu o faci. Ii vei putea iubi chiar si pe cei ce nu te iubesc, vei vrea sa ajuti oamenii nevoiasi, vei fii calauzit la tot pasul si vei simti nevoia sa Il lauzi in fiecare zi pe Domnul. Vei trai pentru Domnul. Vei vrea sa faci cunoscut tuturor oamenilor pe Dumnezeu.

Faptul ca un om este evlavios in afara nu demonstreaza nimic. Si cei care au alta religie chiar si cei care sunt atei pot fi asa. Important este ce ai in inima, ce te motiveaza, iar acest lucru doar omul in cauza si Dumnezeu il stie. Din afara multi pot parea nascuti din nou si totusi sa nu fie.

O alta teorie a nasterii din nou este cea conform careia cand te-ai botezat in apa ai si primit Duhul Sfant. Nici acest punct de vedere nu are suport biblic decat daca omul care se boteaza este matur si decide ca vrea sa se boteze iar mai apoi dupa botez isi pune mainile peste el un om care poate da Duhul Sfant, asa cum faceau apostolii. Apostolii faceau acest lucru in Numele lui Isus pentru ca cel care da Duhul Sfant este Isus.

Care este deci legatura intre ceea ce te invata denominatiunea in care esti si nasterea din nou? Daca omul crede ca deja a primit Duhul Sfant si acest lucru nu este adevarat acel om se va culca pe o ureche si va crede ca este in siguranta si nu va cauta sa stie daca are sau nu Duhul Sfant si cum il poate capata. Acest lucru este fatal…

Eu nu as avea curajul sa ii spun unui om caruia i-am vestit Evanghelia si care m-a crezut ca acum poate sta linistit pentru ca doar faptul ca a crezut il salveaza.
Daca esti intrebat: “Esti tu mantuit?” cei vei raspunde? Cei mai multi te invata sa spui ca da esti pentru ca tu crezi in Isus si prin credinta esti salvat. Asa spune Biblia? Isus spune altceva:

Ioan 3
1. Intre Farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntas al Iudeilor.
2. Acesta a venit la Isus, noaptea, si I-a zis: “Invatatorule, stim ca esti un Invatator, venit dela Dumnezeu; caci nimeni nu poate face semnele pe cari le faci Tu, daca nu este Dumnezeu cu el.”
3. Drept raspuns, Isus i-a zis: “Adevarat, adevarat iti spun ca, daca un om nu se naste din nou, nu poate vedea Imparatia lui Dumnezeu.”
4. Nicodim I-a zis: “Cum se poate naste un om batran? Poate el sa intre a doua oara in pantecele maicii sale, si sa se nasca?”
5. Isus i-a raspuns: “Adevarat, adevarat iti spun, ca, daca nu se naste cineva din apa si din Duh, nu poate sa intre in Imparatia lui Dumnezeu.
6. Ce este nascut din carne, este carne, si ce este nascut din Duh, este duh.

Matei 5
20. Caci va spun ca, daca neprihanirea voastra nu va intrece neprihanirea carturarilor si a Fariseilor, cu niciun chip nu veti intra in Imparatia cerurilor.

Matei 18
2. Isus a chemat la El un copilas, l-a pus in mijlocul lor,
3. si le-a zis: “Adevarat va spun ca, daca nu va veti intoarce la Dumnezeu si nu va veti face ca niste copilasi, cu nici un chip nu veti intra in Imparatia cerurilor.

Romani 8
1. Acum dar nu este nici o osandire pentru ceice sunt in Hristos Isus, cari nu traiesc dupa indemnurile firii pamantesti, ci dupa indemnurile Duhului.
2. In adevar, legea Duhului de viata in Hristos Isus, m’a izbavit de Legea pacatului si a mortii.
3. Caci-lucru cu neputinta Legii, intrucat firea pamanteasca o facea fara putere-Dumnezeu a osandit pacatul in firea pamanteasca, trimetand, din pricina pacatului, pe insus Fiul Sau intr’o fire asemanatoare cu a pacatului,
4. pentruca porunca Legii sa fie implinita in noi, cari traim nu dupa indemnurile firii pamantesti, ci dupa indemnurile Duhului.
5. In adevar, ceice traiesc dupa indemnurile firii pamantesti, umbla dupa lucrurile firii pamantesti; pe cand cei ce traiesc dupa indemnurile Duhului, umbla dupa lucrurile Duhului.
6. Si umblarea dupa lucrurile firii pamantesti, este moarte, pe cand umblarea dupa lucrurile Duhului este viata si pace.
7. Fiindca umblarea dupa lucrurile firii pamantesti este vrajmasie impotriva lui Dumnezeu, caci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, si nici nu poate sa se supuna.
8. Deci, ceice sunt pamantesti, nu pot sa placa lui Dumnezeu.
9. Voi insa nu mai santeti pamantesti, ci duhovnicesti, daca Duhul lui Dumnezeu locuieste in adevar in voi. Daca n’are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.
10. Si daca Hristos este in voi, trupul vostru, da, este supus mortii, din pricina pacatului; dar duhul vostru este viu, din pricina neprihanirii.
11. Si daca Duhul Celui ce a inviat pe Isus dintre cei morti locuieste in voi, Cel ce a inviat pe Hristos Isus din morti, va invia si trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Sau, care locuieste in voi.
12. Asa dar, fratilor, noi nu mai datoram nimic firii pamantesti, ca sa traim dupa indemnurile ei.
13. Daca traiti dupa indemnurile ei, veti muri; dar daca, prin Duhul, faceti sa moara faptele trupului, veti trai.
14. Caci toti ceice sunt calauziti de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.
15. Si voi n’ati primit un duh de robie, ca sa mai aveti frica; ci ati primit un duh de infiere, care ne face sa strigam: “Ava! adica: Tata!”
16. Insus Duhul adevereste impreuna cu duhul nostru ca santem copii ai lui Dumnezeu.
17. Si, daca santem copii, santem si mostenitori: mostenitori ai lui Dumnezeu, si impreuna mostenitori cu Hristos, daca suferim cu adevarat impreuna cu El, ca sa fim si proslaviti impreuna cu El.

Osandire nu mai este pentru cei ce traiesc dupa indemnul Duhului. Aceasta inseamna ca Duhul trebuie sa fie in tine, sa te calauzeasca, sa ii intelegi indemnurile, sa le auzi/simti si sa le urmezi.

Evrei 10
12. El, dimpotriva, dupa ce a adus o singura jertfa pentru pacate, S-a asezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu,
13. si asteapta de acum ca vrajmasii Lui sa-i fie facuti asternut al picioarelor Lui.
14. Caci printr’o singura jertfa El a facut desavarsiti pentru totdeauna pe cei ce sunt sfintiti.
15. Lucrul acesta ni-l adevereste si Duhul sfant. Caci, dupa ce a zis:
16. “Iata legamantul pe care-l voi face cu ei dupa acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele in inimile lor, si le voi scrie in mintea lor”,
17. adauga: “Si nu-Mi voi mai aduce aminte de pacatele lor, nici de faradelegile lor.”
18. Dar acolo unde este iertare de pacate, nu mai este nevoie de jertfa pentru pacat.
19. Astfel dar, fratilor, fiindca prin sangele lui Isus avem o intrare sloboda in Locul prea sfant,
20. pe calea cea noua si vie, pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua din launtru, adica trupul Sau:
21. si fiindca avem un Mare preot pus peste casa lui Dumnezeu,
22. sa ne apropiem cu o inima curata, cu credinta deplina, cu inimile stropite si curatite de un cuget rau, si cu trupul spalat cu o apa curata.
23. Sa tinem fara sovaire la marturisirea nadejdii noastre, caci credincios este Cel ce a facut fagaduinta.
24. Sa veghem unii asupra altora, ca sa ne indemnam la dragoste si la fapte bune.

Prin jertfa Domnului Isus se intampla urmatoarele:
- cei care sunt sfiintiti in aceasta viata vor deveni desavarsiti. Ca sa fii sfiintit trebuie ca Duhul Sfant sa fie in tine.
- Dumnezeu pune legile Lui, care nu s-au schimbat intre timp, in inima si mintea noastra. Aceasta este nasterea din nou. Prin Duhul, avem mereu in mintea noastra legile Domnului, ni le amintim mereu si le avem si in inima ceea ce inseamna ca vom iubi aceste legi si vom vrea sa le indeplinim.
- Dumnezeu nu isi va mai aminti pacatele si faradelegile noastre.

Marea majoritate a oamenilor accepta ceea ce au fost invatati de denominatiunea in care se afla fara sa caute singuri raspunsurile in Biblie. Ei se gandesc ca daca atatia oameni invatati, cu scoli teologice, spun ceva inseamna ca asa este pentru ca acei oameni au cunostintele necesare. Dar uite ca Pavel spune altfel:

1 Corinteni 2
1. Cat despre mine, fratilor, cand am venit la voi, n’am venit sa va vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau intelepciune stralucita.
2. Caci n’am avut de gand sa stiu intre voi altceva decat pe Isus Hristos si pe El rastignit.
3. Eu insumi, cand am venit in mijlocul vostru, am fost slab, fricos si plin de cutremur.
4. Si invatatura si propovaduirea mea nu stateau in vorbirile induplecatoare ale intelepciunii, ci intr’o dovada data de Duhul si de putere,
5. pentruca credinta voastra sa fie intemeiata nu pe intelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.
6. Totus ceeace propovaduim noi printre cei desavarsiti, este o intelepciune; dar nu a veacului acestuia, nici a fruntasilor veacului acestuia, cari vor fi nimiciti.
7. Noi propovaduim intelepciunea lui Dumnezeu, cea tainica si tinuta ascunsa, pe care o randuise Dumnezeu, spre slava noastra, mai inainte de veci,
8. si pe care n’a cunoscut-o niciunul din fruntasii veacului acestuia; caci, daca ar fi cunoscut-o, n-ar fi rastignit pe Domnul slavei.
9. Dar, dupa cum este scris: “Lucruri, pe cari ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit, si la inima omului nu s-au suit, asa sunt lucrurile, pe cari le-a pregatit Dumnezeu pentru cei ce-l iubesc.”
10. Noua insa Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Sau. Caci Duhul cerceteaza totul, chiar si lucrurile adanci ale lui Dumnezeu.
11. In adevar, cine dintre oameni cunoaste lucrurile omului, afara de duhul omului, care este in el? Tot asa: nimeni nu cunoaste lucrurile lui Dumnezeu afara de Duhul lui Dumnezeu.
12. Si noi n’am primit duhul lumii, ci Duhul care vine dela Dumnezeu, ca sa putem cunoaste lucrurile, pe cari ni le-a dat Dumnezeu prin harul Sau.
13. Si vorbim despre ele nu cu vorbiri invatate dela intelepciunea omeneasca, ci cu vorbiri invatate dela Duhul Sfant, intrebuintand o vorbire duhovniceasca pentru lucrurile duhovnicesti.
14. Dar omul firesc nu primeste lucrurile Duhului lui Dumnezeu, caci, pentru el, sunt o nebunie; si nici nu le poate intelege, pentruca trebuiesc judecate duhovniceste.
15. Omul duhovnicesc, dimpotriva, poate sa judece totul, si el insus nu poate fi judecat de nimeni.
16. Caci “cine a cunoscut gandul Domnului, ca sa-i poata da invatatura?” Noi insa avem gandul lui Hristos.

Daca ai Duhul Sfant vei descoperi frumusetea extraordinara a Bibliei, vei descoperi ca nimic nu se contrazice, vei descoperi cum toate vorbesc despre acelasi mesaj care nu se schimba…

 

Mantuirea

Matei 7
12. Tot ce voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi la fel; caci in aceasta este cuprinsa Legea si Proorocii.
13. Intrati pe poarta cea stramta. Caci larga este poarta, lata este calea care duce la pierzare, si multi sunt ceice intra pe ea.
14. Dar stramta este poarta, ingusta este calea care duce la viata, si putini sunt ceice o afla.

De multe ori mi-am pus intrebarea de ce spune Domnul Isus aceste lucruri. In ziua de azi sunt foarte multi cei care spun ca sunt mantuiti. Doar sunt botezati, merg la biserica, se roaga, e totul in regula. Li s-a spus ca daca spun o rugaciune ca sa-L primeasca pe Isus in inima e totul in regula sau ca daca faca fapte bune sunt pe calea ca buna. Dar oare asa sa fie? E chiar atat de simplu? Isus spune ca putini sunt cei care afla calea ingusta care duce la viata. Oare la ce se refera?

Matei 13
36. Atunci Isus a dat drumul noroadelor, si a intrat in casa. Ucenicii Lui s-au apropiat de El, si I-au zis: “Talcuieste-ne pilda cu neghina din tarina.”
37. El le-a raspuns: “Cel ce samana samanta buna, este Fiul omului.
38. Tarina, este lumea; samanta buna sunt fiii Imparatiei; neghina, sunt fiii Celui rau.
39. Vrajmasul, care a samanat-o, este Diavolul; secerisul, este sfarsitul veacului; seceratorii, sunt ingerii.
40. Deci, cum se smulge neghina si se arde in foc, asa va fi si la sfarsitul veacului.
41. Fiul omului va trimete pe ingerii Sai, si ei vor smulge din Imparatia Lui toate lucrurile, cari sunt pricina de pacatuire si pe ceice savarsesc faradelegea,
42. si-i vor arunca in cuptorul aprins; acolo va fi plansul si scrasnirea dintilor
43. Atunci cei neprihaniti vor straluci ca soarele in Imparatia Tatalui lor. Cine are urechi de auzit, sa auda.
44. Imparatia cerurilor se mai aseamana cu o comoara ascunsa intr-o tarina. Omul care o gaseste, o ascunde; si, de bucuria ei, se duce si vinde tot ce are, si cumpara tarina aceea.
45. Imparatia cerurilor se mai aseamana cu un negustor care cauta margaritare frumoase.
46. Si, cand gaseste un margaritar de mare pret, se duce de vinde tot ce are, si-l cumpara.
47. Imparatia cerurilor se mai aseamana cu un navod aruncat in mare, care prinde tot felul de pesti.
48. Dupace s-a umplut, pescarii il scot la mal, sed jos, aleg in vase ce este bun, si arunca afara ce este rau.
49. Tot asa va fi si la sfarsitul veacului. Ingerii vor iesi, vor desparti pe cei rai din mijlocul celor buni,
50. si-i vor arunca in cuptorul aprins; acolo va fi plansul si scrasnirea dintilor.”
51. “Ati inteles voi toate aceste lucruri?” i-a intrebat Isus. -”Da, Doamne”, I-au raspuns ei.
52. Si El le-a zis: “De aceea orice carturar, care a invatat ce trebuie despre Imparatia cerurilor, se aseamana cu un gospodar, care scoate din vistieria lui lucruri noi si lucruri vechi.”

Cand am citit versetele de mai sus m-a frapat faptul ca Domnul Isus nu zice ca vor fi alesi cei care cred in El ci cei care fac binele, vor fi aruncati afara cei care lucreaza faradelegea si cei care sunt o pricina de poticnire.
Domnul Isus in predicile Lui se axeaza pe ceea ce trebuie sa faca oamenii si cum trebuie sa fie si pe credinta. Intr-adevar El nu a desfiintat Legea ci a intarit-o. A aratat ce vrea Dumnezeu de la noi, cum ne vrea El.

Matei 8
5. Pe cand intra Isus in Capernaum, s-a apropiat de El un sutas, care-l ruga
6. si-i zicea: “Doamne, robul meu zace in casa slabanog, si se chinuieste cumplit.”
7. Isus i-a zis: “Am sa vin si sa-l tamaduiesc.”
8. “Doamne”, a raspuns sutasul, “nu sunt vrednic sa intri supt acoperemantul meu; ci zi numai un cuvant, si robul meu va fi tamaduit.
9. Caci si eu sunt om supt stapanire; am supt mine ostasi, si zic unuia: “Du-te!” si se duce; altuia: “Vino!” si vine; si robului meu: “Fa cutare lucru!” si-l face.
10. Cand a auzit Isus aceste vorbe, S-a mirat, si a zis celor ce veneau dupa El: “Adevarat va spun ca nici in Israel n’am gasit o credinta asa de mare.
11. Dar va spun ca vor veni multi dela rasarit si dela apus, si vor sta la masa cu Avraam, Isaac si Iacov in Imparatia cerurilor.
12. Iar fiii Imparatiei vor fi aruncati in intunerecul de afara, unde va fi plansul si scrasnirea dintilor.”
13. Apoi a zis sutasului: “Du-te, si faca-ti-se dupa credinta ta.” Si robul lui s-a tamaduit chiar in ceasul acela.

Ce L-a mirat pe Isus atat de tare la acest sutas? Si altii au avut credinta in Isus ca poate sa vindece.
Acest sutas insa a inteles autoritatea pe care o are Isus, a inteles cine este El cu adevarat si a crezut lucrurile acestea.

Am pus toate aceste lucruri cap la cap, precum si alt versete si am inteles urmatorul lucru despre mantuire:

Dumnezeu a vrut in harul Sau sa ne dea posibilitatea mantuirii, motiv pentru care Domnul Isus a trebuit sa moara pe cruce pentru noi ca sa ne poata fi iertate pacatele prin credinta in El. Dar asta nu este tot. Daca ne oprim aici pierdem mult. Suntem de abia la inceput. Domnul Isus trebuia sa se inalte ca sa coboare asupra celor ce cred in El promisiunea lui Dumnezeu, Duhul Sfant. Este necesar Duhul Sfant? Este esential. El este cel care ne naste din nou. Daca nu suntem nascuti din nou nu putem intra in Imparati cerurilor.
Deci dupa ce am crezut in Domnul Isus, ne-am pocait de pacatele noastre, de starea noastra pacatoasa si am marturisit credinta noastra in apa botezului. In acel moment ne imbracam cu Hristos. Dar El este via iar noi mladitele si trebuie sa ramanem in El si sa aducem roada. Fara roada suntem taiati si aruncati afara.
Cum putem sa aducem roada? Ascultand de Duhul Sfant care este in noi. Duhul Sfant pe care ni-l da Isus.
Asa dupa cum a spus Isus, nasterea din nou necesara este nasterea din apa si din Duh. El, Duhul Sfant ne da puterea de a birui pacatul si de a deveni oameni noi care pot avea partasie cu Dumnezeu. Dar nici aici nu s-a terminat pentru ca Duhul Sfant poate fi intristat si poate pleca.
Si uite cum acea cale poate sa fie stramta si putini sa mearga pe ea si uite cum mantuirea este prin harul lui Dumnezeu, datorita mortii lui Isus pe cruce pentru noi si datorita lucrarii Duhului Sfant in viata noastra.
Iar ca sa crezi aceste lucruri iti trebuie o credinta ca a sutasului, trebuie sa intelegi cine este Isus si ce autoritate are El.

Ioan 15
1. Eu sunt adevarata vita, si Tatal Meu este vierul.
2. Pe orice mladita, care este in Mine si n’aduce roada, El o taie; si pe orice mladita care aduce roada, o curateste, ca sa aduca si mai multa roada.
3. Acum voi santeti curati, din pricina cuvantului, pe care vi l-am spus.
4. Ramaneti in Mine, si Eu voi ramanea in voi. Dupacum mladita nu poate aduce roada dela sine, daca nu ramane in vita, tot asa nici voi nu puteti aduceti roada, daca nu ramaneti in Mine.
5. Eu sunt Vita, voi santeti mladitele. Cine ramane in Mine, si in cine raman Eu, aduce multa roada; caci despartiti de Mine, nu puteti face nimic.
6. Daca nu ramane cineva in Mine, este aruncat afara, ca mladita neroditoare, si se usuca; apoi mladitele uscate sunt stranse, aruncate in foc, si ard.
7. Daca ramaneti in Mine, si daca raman in voi cuvintele Mele, cereti orice veti vrea, si vi se va da.

Home