RSS

Vestea buna

Matei 4:23
Isus strabatea toata Galileea, invatand pe norod in sinagogi, propovaduind Evanghelia Imparatiei si tamaduind orice boala si orice neputinta care era in norod.

Marcu 16:15
Apoi le-a zis: “Duceti-va in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la orice faptura.

Cat a umblat pe acest pamant Isus a predicat Evanghelia Imparatiei.
Ucenicii Sai sunt trimisi sa propovaduiasca la orice faptura Evanghelia.
Dar ce este Evanghelia?

Cuvantul grec folosit este “euaggelion” care inseamna vestea buna. Deci Isus a invatat oamenii despre vestea buna a Imparatiei si i-a trimis pe ucenici sa predice si ei aceasta veste buna.
Dar care este aceasta veste buna?

Pentru a intelege care este aceasta veste buna si cat de buna este ea cu adevarat trebuie sa incepem cu inceputul, cu ceea ce s-a intamplat in gradina Eden cu primii doi oameni creati de Dumnezeu dupa chipul si asemanarea Lui.
Adam si Eva traiau intr-o relatie cu Dumnezeu, o relatie fata catre fata. Tot ceea ce stiau ei era cuvantul Domnului. Dumnezeu ii avertizeaza ca daca vor manca din pomul cunostintei binelui si raului vor muri. Interesant este de observat ca acest pom nu se numeste pomul cunostintei raului sau pomul cunostintei binelui ci pomul cunostintei binelui si raului.
Ceea ce le-a spus Dumnezeu lui Adam si Eva este ceva cat se poate de clar, nu iti trebuie cine stie ce discernamant ca sa intelegi. Daca mancau din acest pom urmau sa moara. Punct.
Moartea nu se referea la moartea fizica ci la pierderea relatiei cu Dumnezeu. Adam nu a pierdut o religie sau o doctrina ci a pierdut o relatie.
Tot ce auzisera vreodata era vocea Domnului. Tot ce stiau era ceea ce a spus Dumnezeu pana cand cealalta voce a vorbit. “Chiar a spus Dumnezeu?”

Pomul cunostintei binelui si raului este calea care i se pare corecta unui om. Este intelepciunea contrara. Este intelepciunea lumii. Este gandirea inamicului.
Dumnezeu a zis “mancati din pom si muriti”. Satan zice “Nu e chiar asa, nu o sa mori, dar Dumnezeu stie ca in ziua in care veti manca din pom veti deveni ca El….” Acum Satan predica despre Dumnezeu. Vorbeste despre intentiile si ceea ce este in inima Domnului de parca el il cunoaste pe Dumnezeu.
Care e reactia lui Eva? Hm! Hm! Oau! Suna rational! Hm! Daaa!
Acum se uita la pom si se gandeste ca arata bine cu siguranta.
Ce face Satan? Minte si denatureaza. Asta face cu fiecare om incepand din acea zi.
Nu este extraordinar ca singurul lucru care este absolut interzis, singura porunca a lui Dumnezeu Satan o ia si o denatureaza si sopteste pana cand devine acel lucru irezistibil si te face sa il faci? Asa lucreaza in vietile noastre.

Eva i-a spus lui Adam ceea ce Satan i-a spus ei. Adam a urmat-o prin urmare a urmat minciuna si a devenit fructul minciunii.
Ati realizat ca sarpele nu a vorbit niciodata lui Adam personal? Sarpele si-a facut un discipol. I-a bagat in cap ceea ce a vrut el iar ea a repetat ceea ce sarpele a zis. Acum avea doi discipoli. Sarpele s-a multiplicat dupa propria imagine pentru ca ei au ascultat de sarpe in loc sa asculte de Dumnezeu. Dumnezeu ne-a facut dupa imaginea Lui si a vrut sa se multiplice dupa propria imagine astfel incat intreg pamantul sa fie acoperit cu gloria Lui. Gradina era un spatiu limitat si cu toate astea Dumnezeu a spus omului sa se multiplice. De ce? Pentru ca oamenii trebuiau sa se multiplice fiind imaginea lui Dumnezeu si fiind in prezenta lui Dumnezeu. Si se multiplicau si se marea gradina pana cand tot pamantul urma sa fie acoperit de gloria lui Dumnezeu.

Prin ascultarea omului de Satan in loc de Dumnezeu, pacatul a intrat in lume astfel incat toti oamenii sunt pacatosi si astfel despartiti de Dumnezeu pentru totdeauna.

Pana aici am vazut care este vestea rea. Dar care este vestea buna?
Vestea buna este ca Dumnezeu in marea sa iubire fata de oameni a pregatit un plan de restabilire a relatiei dintre El si om astfel ca asa cum prin neascultarea unui singur om, Adam, a intrat pacatul in lume, tot asa, prin ascultarea unui singur Om, Isus, cei multi vor fi facuti neprihaniti. (Romani 5:19)

Isus a venit ca sa restabileasca relatia dintre om si Dumnezeu, sa il scoata pe om de sub robia pacatului si sa intemeieze Imparatia Cerurilor, cea care incepuse si trebuia sa continue in gradina Eden. Isus a venit sa salveze oamenii de judecata dreapta a lui Dumnezeu impotriva nelegiuirii. Din acest moment incepe vestea buna.

La un moment dat in istoria poporului Israel, popor ales de Dumnezeu ca din el sa se nasca Fiul Sau Isus, Dumnezeu a dat legea. Legea contine poruncile lui Dumnezeu pentru oameni, porunci care arata cum trebuie sa fie un om. Dar legea nu o avea numai poporul evreu ci si restul oamenilor care stiu din fire ce este bine si ce nu.
Problema cu legea este ca oamenii nu au putut sa o respecte pentru ca desi le placea legea si isi dadeau seama ca este buna realizau ca nu o pot tine si ca fac ceea ce nu vor sa faca datorita pacatului care locuieste in ei.

Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Sau, care este si om si Dumnezeu. Isus respecta toata legea, ia asupra Sa pacatele oamenilor si moare pe cruce pentru noi. Pe cruce El a purtat pacatele noastre astfel incat pe cruce nu a fost El pedepsit ci pacatele noastre. Pe cruce au fost blestemate pacatele noastre pe care El le-a purtat. El a suferit in locul nostru plata pentru pacate astfel incat noi sa nu mai fim nevoiti sa platim pentru ele.
Domnul Isus a murit pe cruce pentru faradelegile noastre si a inviat din cauza ca noi am fost socotiti neprihaniti. (Romani 4:25)
Astfel, omul devine neprihanit in fata lui Dumnezeu prin credinta in Isus Hristos.
Salvarea noastra nu mai vine prin faptele legii, pe care nu o putem respecta, ci prin credinta in Isus Hristos.
Tot ceea ce noi nu aveam cum sa facem a facut El pentru noi.
Acum, prin credinta in Isus noi suntem iertati de pacate.

Deci cel ce crede in Isus este socotit neprihanit si intra intr-o relatie cu Dumnezeu fara sa mai fie sub lege. Cel ce crede in Isus nu mai traieste sub lege, nu mai traieste ascultand de lege ci traieste ascultand de Dumnezeu.
Legea aduce moartea prin porunca. Daca ti se spune “sa nu faci …”, tu daca incerci sa asculti de porunca vei sfarsi prin a face ceea ce iti este interzis de porunca.
Dar cum vom reusi sa nu mai fim atenti la lege si cu toate astea sa nu mai pacatuim?
Prin credinta si prin botez suntem scapati de sub robia pacatului. Prin botezul in apa, noi murim fata de pacat si inviem ca sa traim pentru Dumnezeu. Prin cufundarea in apa noi ne identificam cu moartea lui Hristos iar prin iesirea din apa ne identificam cu invierea Lui. Aceasta se face prin credinta si stiind ce inseamna botezul.

Romani 6
1. Ce vom zice, dar? Sa pacatuim mereu, ca sa se inmulteasca harul?
2. Nicidecum! Noi, care am murit fata de pacat, cum sa mai traim in pacat?
3. Nu stiti ca toti cati am fost botezati in Isus Hristos, am fost botezati in moartea Lui?
4. Noi deci, prin botezul in moartea Lui, am fost ingropati impreuna cu El, pentru ca, dupa cum Hristos a inviat din morti, prin slava Tatalui, tot asa si noi sa traim o viata noua.
5. In adevar, daca ne-am facut una cu El, printr-o moarte asemanatoare cu a Lui, vom fi una cu El si printr-o inviere asemanatoare cu a Lui.
6. Stim bine ca omul nostru cel vechi a fost rastignit impreuna cu El, pentru ca trupul pacatului sa fie dezbracat de puterea lui, in asa fel ca sa nu mai fim robi ai pacatului;
7. caci cine a murit, de drept, este izbavit de pacat.
8. Acum, daca am murit impreuna cu Hristos, credem ca vom si trai impreuna cu El,
9. intrucat stim ca Hristosul inviat din morti nu mai moare: moartea nu mai are nicio stapanire asupra Lui.
10. Fiindca prin moartea de care a murit, El a murit pentru pacat, o data pentru totdeauna; iar prin viata pe care o traieste, traieste pentru Dumnezeu.
11. Tot asa si voi insiva, socotiti-va morti fata de pacat, si vii pentru Dumnezeu, in Isus Hristos, Domnul nostru.

Conditia botezului in apa este credinta in Isus, in ceea ce a facut El si acceptarea jertfei Lui, constientizarea faptului ca nu mai suntem sub lege ci ca prin credinta in jertfa Lui suntem facuti neprihaniti in fata lui Dumnezeu.

In momentul in care un om devine crestin, devine un copil al lui Dumnezeu, el va intra in Imparatie. Din acest moment trebuie sa gandeasca ca un locuitor al Imparatiei si sa traiasca conform legilor si regulilor din Imparatie. Care sunt acestea? Cateva exemple:
- nu este voia Domnului ca cei din Imparatie sa fie bolnavi
- cel ce crede in Isus isi va pune mainile peste bolnavi si acestia se vor face bine
- ca sa ai trebuie sa dai. Cu masura cu care masori cand dai cu aceeasi ti se va masura cand vei primi.
- nu trebuie sa te razbuni pe nimeni
- etc.
Pe scurt, nu trebuie sa lasam niciodata emotiile, sentimentele, gandurile pe care le auzim in cap sa fie mai presus decat ceea ce cuvantul Domnului spune. El a vorbit prin intermediul fiului Sau si gasim in Biblie ceea ce a spus si care este voia Lui.
Nu trebuie sa acceptam intelepciunea acestei lumi ca fiind mai presus de ceea ce cuvantul lui Dumnezeu spune. Daca Dumnezeu spune sa dai bani pentru lucrarea Lui caci astfel vei primi inapoi insutit, atunci asta trebuie sa crezi si sa faci in loc sa stai si sa gandesti conform acestei lumi si sa iti spui ca nu este momentul sa fii darnic pentru ca este criza si nu ai ce pune pe masa.

Intelepciunea lui Dumnezeu este contrara intelepciunii acestei lumi si poti sa faci ceea ce spune Dumnezeu doar prin credinta. Cand incepi sa rationezi si sa contrazici ceea ce spune Dumnezeu deja nu mai umbli prin credinta ci umbli mancand din pomul cunostintei binelui si raului.

Cum continuam viata de credinta?
Ascultand de ceea ce spune Dumnezeu si facand voia Lui, aducand roade. Cum facem asta? Ramanand in Hristos si El in noi. Bine, dar cum?
Cand Domnul Isus si-a stabilit Imparatia pe pamant, El a revenit la planul initial al lui Dumnezeu cu gradina Eden. Acum gradina este aici si pe langa pomul cunostintei binelui si raului care este in continuare printre noi acum avem si pomul vietii care este Isus. Isus a spus sa Il mancam. In acest fel avem parte de viata din abundenta, sanatate, binecuvantari. Este la alegera noastra din ce pom mancam.
Cum mancam din pomul vietii? Prin Cina Domnului (vezi meniul Cina Domnului pentru explicatii amanuntite).

Concluzie pe scurt:
Prin credinta in jertfa lui Isus avem pacatele iertate, prin pocainta traim in Imparatie, prin botez scapam de robia pacatului iar prin Cina Domnului avem parte de viata din abundenta si ramanem in El astfel putand sa aducem roade.
Trebuie sa subliniez ca toate cele scrise aici se fac doar prin credinta. Orice devine doar un ritual si nu are intelegere si credinta nu este altceva decat un ritual fara putere.

Binecuvantarile de care are parte un crestin:

Crestinul este samanta lui Avram si este mostenitor prin fagaduinta.

Galateni 3
29. Si, daca sunteti ai lui Hristos, sunteti “samanta” lui Avraam, mostenitori prin fagaduinta.

Promisiunea facuta lui Avram:

Genesa 12
1. Domnul zisese lui Avram: “Iesi din tara ta, din rudenia ta si din casa tatalui tau si vino in tara pe care ti-o voi arata.
2. Voi face din tine un neam mare si te voi binecuvanta; iti voi face un nume mare si vei fi o binecuvantare.
3. Voi binecuvanta pe cei ce te vor binecuvanta si voi blestema pe cei ce te vor blestema; si toate familiile pamantului vor fi binecuvantate in tine.

Singurul care a pazit si implinit toate poruncile Domnului este Isus. Un crestin in care locuieste Isus are parte astfel de binecuvantarile din Deuteronom.

Deuteronomul 28
1. Daca vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tau pazind si implinind toate poruncile Lui pe care ti le dau astazi, Domnul Dumnezeul tau iti va da intaietate asupra tuturor neamurilor de pe pamant.
2. Iata toate binecuvantarile care vor veni peste tine si de care vei avea parte, daca vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tau:
3. Vei fi binecuvantat in cetate si vei fi binecuvantat la camp.
4. Rodul pantecelui tau, rodul pamantului tau, rodul turmelor tale, fatul vacilor si oilor tale, toate acestea vor fi binecuvantate.
5. Cosnita si postava ta vor fi binecuvantate.
6. Vei fi binecuvantat la venirea ta si vei fi binecuvantat la plecarea ta.
7. Domnul iti va da biruinta asupra vrajmasilor tai care se vor ridica impotriva ta; pe un drum vor iesi impotriva ta, dar pe sapte drumuri vor fugi dinaintea ta.
8. Domnul va face ca binecuvantarea sa fie cu tine in granarele tale si in toate lucrurile pe care vei pune mana. Te va binecuvanta in tara pe care ti-o da Domnul Dumnezeul tau.
9. Vei fi pentru Domnul un popor sfant, cum ti-a jurat El, daca vei pazi poruncile Domnului Dumnezeului tau si vei umbla pe caile Lui.
10. Toate popoarele vor vedea ca tu porti Numele Domnului si se vor teme de tine.
11. Domnul te va coplesi cu bunatati, inmultind rodul trupului tau, rodul turmelor tale si rodul pamantului tau, in tara pe care Domnul a jurat parintilor tai ca ti-o va da.
12. Domnul iti va deschide comoara Lui cea buna, cerul, ca sa trimita tarii tale ploaie la vreme si ca sa binecuvanteze tot lucrul mainilor tale: vei da cu imprumut multor neamuri, dar tu nu vei lua cu imprumut.
13. Domnul te va face sa fii cap, nu coada; intotdeauna vei fi sus, si niciodata nu vei fi jos, daca vei asculta de poruncile Domnului Dumnezeului tau pe care ti le dau astazi, daca le vei pazi si le vei implini
14. si nu te vei abate nici la dreapta, nici la stanga de la toate poruncile pe care vi le dau astazi, ca sa va duceti dupa alti dumnezei si sa le slujiti.

 

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.